La 15 ani, Tudor Henry a devenit vicecampion mondial la șah!

27 iunie 2026 16:47

România are din nou un reprezentant pe podiumul mondial la șah. Tudor Henry, un tânăr șahist de doar 15 ani, a devenit vicecampion mondial la categoria Open 16, la Campionatul Mondial de Tineret desfășurat la Montesilvano, în Italia.

Tudor Henry e vicecampion mondial la șah

Sportivul legitimat la CSM Constanța a reușit o performanță uriașă într-o competiție de top, la care, doar la categoria sa, au participat 155 de jucători din 70 de țări. Tudor Henry a urcat pe podium și a adus României o medalie de argint extrem de importantă.

Federația Română de Șah a transmis un mesaj de felicitare după rezultatul obținut de tânărul sportiv. „La categoria Open 16, într-o competiție cu 155 de jucători din 70 de țări, Tudor Henry a urcat pe podiumul mondial și a adus României o medalie extrem de importantă. Este o medalie cu atât mai valoroasă cu cât marchează revenirea șahului românesc pe podiumul Campionatelor Mondiale”, a transmis FR Șah pe pagina oficială de Facebook.

Tudor Henry este maestru internațional la doar 15 ani

Campionatul Mondial de Tineret de la Montesilvano s-a desfășurat în perioada 15-26 iunie și a adunat la start 758 de participanți din 83 de țări. Competiția a inclus categoriile U14, U16 și U18, atât la feminin, cât și la masculin.

Tudor Henry, maestru internațional și cu un ELO de 2460, a avut un parcurs excelent. În cele 11 runde disputate, românul a obținut opt victorii și o remiză, încheind concursul cu 8,5 puncte.

El s-a clasat pe locul al doilea, după azerul Khagan Ahmad, care a acumulat 9,5 puncte, și înaintea kazahului Sauat Nurgaliyev, ambii fiind, la rândul lor, maeștri internaționali.

CSM Constanța, clubul la care este legitimat Tudor Henry, a salutat performanța tânărului șahist și a subliniat importanța medaliei pentru sportul românesc.

Mai multe