Lacrimi amare! «Eroul» criminal Oscar Pistorius rămâne în închisoare!
Ieri, sala de judecată în care Oscar Pistorius a apărut în faţa judecătorilor a fost arhiplină. 150 de persoane au fost prezente în incinta de 50 de locuri. Atletul, îmbrăcat într-un costum negru cu o cămaşă bleu, a izbucnit în lacrimi în momentul în care i s-au citit acuzaţiile de către magistratul Desmond Nair, unul dintre cei mai respectaţi din Africa de Sud.
Pistorius a ascultat cu capul plecat şi ochii în lacrimi spusele judecătorului, după care a primit vestea că trebuie să stea încarcerat până marţi când se reiau audierile privind eliberarea sa pe cauţiune.
Avocaţii săi au cerut transferul într-un alt centru de detenţie, dar au fost refuzaţi, explicaţia fiind că sportivul nu va primi tratament preferenţial.
Mai mult, anchetatorii doresc să schimbe încadrarea pedepsei în crimă cu premeditare, caz în care dacă va fi găsit vinovat îşi va putea petrece restul zilelor în închisoare. Judecătorii vor să ia această decizie, cunoscând faptul că Pistorius este un bun trăgător, iar prietena sa, Reeva Steenkamp, ce a apărut şi pe coperta FHM, a fost găsită moartă în baie cu trupul străpuns de patru gloanţe, la cap şi la braţ.
Atletul de 26 de ani s-a născut în Sandton, o suburbie bogată a Johannesburgului, şi mai are un frate şi o soră. La vârsta de 11 luni, părinţi săi şi-au dat acceptul ca medicii săi amputeze picioarele de la genunchi în jos, el venind pe lume fără fibule (osul situat între genunchi şi glezne). Chiar şi în această situaţie, până să devină atlet, el a practicat rugby, polo şi tenis. Sportivul a declarat mai demult că pasiunea pentru sport i-a fost direcţionată de către mama sa, care a murit când el avea doar 15 ani.