Lance Armostrong: «Mi se părea normal să mă dopez»
Celebrul rutier Lance Armostrong şi-a spus povestea într-un interviu acordat lui Oprah. A recunoscut că a fost un fals, că a minţit oamenii şi a înşelat sportul dopându-se în mod repetat. Ciclistul, căruia I s-au retras toate titlurile, a răspuns la 112 întrebări, precizând, printre altele, că nu s-a temut niciodată că va fi prins, că ajunsese să I se pară normal să se dopeze şi că ultima dată a folosit substanţe interzise în anul 2005.
„Întreaga situaţie a fost o mare minciună, pe care am repetat-o la nesfârşit. I-am făcut pe alţii mincinoşi, dar eu ştiam adevărul. Povestea asta a fost perfectă pentru atâta timp. Te vindeci după o boală grea, ai o familie frumoasă, câştigi 7 Tururi, era o poveste incredibilă, dar era o minciună".
"N-a fost un mecanism de dopaj atât de bun. A fost profesionist, precaut, dar să spui că a fost mai mare decît cel al RFG-ului în anii '80 mi se pare deplasat. Nu vreau să vorbesc despre alţii, vreau doar să-mi recunosc greşelile".
"Cocktailul meu era doar EPO, dar nu mult, transfuzii şi testosteron. Eu am văzut lucrurile simple. Aveam substanţe bune pentru anduranţă şi doar de astea aveam nevoie. Nu mi-a fost frică să fiu prins. N-aveam cum să fiu prins, pentru că eram curat la competiţie. Aveam un program strict".
"În 2009 şi 2010 nu am folosit nimic. Ultima oară când m-am dopat a fost în 2005. Lucrurile s-au schimbat cînd au apărut paşaportul biologic şi controalele în afara curselor, au fost lucruri foarte bune. Altfel, un singur lucru m-a deranjat în tot raportul USADA. Acuzaţiile că m-am dopat după revenire. M-am oprit după ce am câştigat ultimul Tur al Franţei".
"Au fost colegi care nu au folosit nimic. Vandevelde minte, nu l-am forţat să se dopeze. Era un nivel ridicat al aşteptărilor. Ştiu că nu mai inspir încredere, dar nu am forţat pe nimeni să folosească substanţe interzise."
"E a doua oară în viaţa mea când nu pot să controlez nimic. Prima dată a fost boala. Partea ciudată e că mereu ştiam că o să câştig. Să mă dopez era ca şi cum trebuia să am aer în roţi, apă în bidon, era un lucru pe care îl consideram normal".
"Perioada asta din viaţa mea a fost una nesăbuită. Cred că am fost un nesimţit mai mare decât un filantrop sau un humanitarian. Nu pot să neg aroganţa. Mă uit la vechile interviuri şi îmi vine să zic: "uită-te la nenorocitul ăsta arogant".
"Voi încerca toată viaţa să le cer scuze oamenilor, să le recapăt încrederea. A fost uşor să mint, eram în transă. Nu a fost cea mai fericită perioadă din viaţa mea, chiar sunt mai fericit acum. Acum, nu ieri".
Cine e Lance
Data naşterii: 18 septembrie 1971Locul naşterii: Plano (Texas)Cariera: În perioada 1999 – 2005 a câştigat de şapte ori consecutiv Turul Fanţei, toate titlurile fiindu-i retrase ulterior în urma scandalului de dopajA apărut în trei filme, jucându-şi propriul rolStarea civilă: Are o relaţie cu Anna Hansen, din 2008
Oprah i-a pus 112 întrebări
Iată întrebările şi răspunsurile-cheie ale dialogului celor doi:
Oprah: Ai folosit substanţe interzise?
Lance Armstrong: Da.
Ai luat EPO?
Da.
Ai luat testosteron?
Da.
Ai făcut transfuzii sanguine?
Da.
Crezi că cineva ar fi putut câştiga 7 Tururi fără dopaj?În acea perioadă?
Nu.