Larisa Iordache a revenit în sala de gimnastică după 16 luni

6 februarie 2019 17:32   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Revenire de senzație în activitate. Larisa Iordache (22 de ani), multiplă campioană europeană, medaliată la Mondiale și Jocurile Olimpice, s-a reîntors în sala de gimnastică. De la ultimul antrenament, ea a suferit trei operații.

Calvarul Larisei a început la Montreal, la Campionatele Mondiale din 2017, atunci când și-a rupt tendonul lui Achile la piciorul stâng chiar la încălzire. De atunci, a suferit trei operații, însă doar ultima a fost reușită, iar de o săptămână a primit undă verde pentru a relua antrenamentele. ”Perioada aia grea s-a terminat. Acum începe o perioadă mult mai grea, dar mult mai plăcută. Mă aşteptam să fie mult mai greu pentru mine, dar se pare că am foarte multă energie după această perioadă de inactivitate”, a declarat pentru Telekom Sport Larisa Iordache. Alături în această încercare de a prinde lotul pentru Mondialele din toamnă îi sunt Octavian Bellu și Mariana Bitang, care au acceptat rugămintea gimnastei de a o ajuta. ”M-am întors cu doamna Mariana şi domnul Bellu. Toată perioada, de la ultima parte a operaţiei şi a recuperării, au fost alături de mine şi m-au ajutat. Mă motivează, mă ajută şi în fiecare zi de antrenament sunt foarte optimişti din punct de vedere al pregătirii. Sper să fie la fel de acum încolo. Şi înainte m-au ajutat foarte mult şi m-au adus pe linia de plutire şi acum fac acelaşi lucru”, a mai spus Larisa.

Andreea Răducan, președintele Federației Române de Gimnastică, a confirmat pentru aceeași sursă care este motivul pentru care Larisa a reluat colaborarea cu foștii ei tehnicieni: ”Larisa a comunicat faptul că are nevoie de antrenori care să o strunească şi să o pună pe linia corectă pentru a ajunge într-un timp relativ scurt la ceea ce îşi doreşte, sunt perfect de acord cu ea. A fost alegerea ei. Belu şi Bitang au fost mereu oamenii care au ştiut când să dea o mână de ajutor gimnasticii”, a declarat campioana olimpică din 2000.

Mai multe