Larisa Iordache, regina Europei

18 mai 2014 18:26   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Gimnastica aduce din nou satisfacţii românilor. Fetele lui Octavian Bellu şi Mariana Bitang au cucerit ieri trei medalii - aur, argint şi bronz - la Campionatul European, după ce sâmbătă obţinuseră titlul continental în proba pe echipe. Vedeta delegaţiei noastre a fost Larisa Iordache, care a urcat de trei ori pe podium în finalele pe aparate.

„Avem ca obiectiv pentru europene cucerirea a trei sau patru medalii", spunea Adrian Stoica, şeful Federaţiei de Gimnastică, la plecarea spre Sofia, oraşul-gazdă al competiţiei. Sportivele noastre au depăşit însă cu mult aşteptările şi au reuşit să cucerească nu mai puţin de nouă medalii (patru senioarele - dintre care două de aur şi cinci junioarele).

Larisa Iordache a cucerit la sol aurul, adjudecându-şi astfel al doilea trofeu european, după cel câştigat sâmbătă, în proba de echipe

Cea mai bună gimnastă a noastră a fost Larisa Iordache, sportivă care ieri a concurat la toate cele patru aparate şi a reuşit să urce de trei ori pe podium. Larisa, în vârstă de 17 ani, este singura sportivă participantă la europenele din Bulgaria care a cucerit două medalii de aur. Iordache a început concursul la sărituri, unde a fost depăşită doar de Steingruber şi Pavlova.

În finala de la paralele, aparat care ne-a făcut, de-a lungul timpului, mari probleme, Larisa a terminat pe locul şase. Au urmat probele care-i plac cel mai mult româncei, bârna şi solul. Exerciţiul de pe „puntea suspinelor" i-a adus o nouă medalie, argintul, românca fiind la doar 133 de sutimi de aurul câştigat de rusoaica Harenkova şi la 67 de sutimi în faţa Mustafinei.

Larisa a cucerit prima medalie de ieri – bronzul - la sărituri, prima finala la care a luat startul

Ultima finală, solul, i-a adus Larisei şi cea mai strălucitoare medalie. Iordache a intrat în concurs a cincea şi a luat cea mai mare notă, 14.800. A avut ceva emoţii la exerciţiul italiencei Vanessa Ferrari, cu care a terminat la egalitate de puncte, pe prima treaptă a podiumiului. La sol a concurat şi Diana Bulimar, gimnasta noastră fiind aproape de bronz, clasându-se pe poziţia a patra.

Junioarele au urcat de cinci ori pe podium

Nu doar senioarele au adus medalii pentru România în finalele pe aparate. După bronzul în proba pe echipe şi argintul Laurei Jurcă la individual-compus, ieri, Laura a cucerit locul doi la sărituri, iar Andreea Iridon a reuşit să câştige două medalii de argint, în finalele de la bârnă şi sol.

Mai multe