Larisa Iordache se retrage din activitate din cauza accidentărilor
Încă o campioană a sportului românesc se retrage în luna decembrie 2021. După scrimera Ana Maria Popescu, gimnasta Larisa Iordache şi-a anunţat decizia de a pune capăt carierei sportive la doar 25 de ani.
Gimnasta și-a anunțat încheierea carierei printr-un mesaj emoționant postat pe Facebook.
“Cazi , dar te ridici! Azi este nimeni, însă mâine este campionul lumii.
Totul este o alegere, o alegere de a fi cel mai bun pentru tine şi în sufletul tău. Asta am învăţat în cei 20 de ani pe care i-am petrecut în sala de gimnastică.
Azi inchei acest capitol frumos din viaţa mea. Mă simt împăcată şi mulţumită cu alegrea pe care am făcut-o! Este timpul pentru o viaţă normală şi un pic mai liniştită.
Am pus cipici de o parte, Costumul în dulap si tot ce am trăit până acum într-un sertar micuţ acolo în inima şi mintea mea. Aş vrea să spun multe însă nu îmi pot aduna cuvintele pentru o singură postare.
Vreau să ştiţi că vă apreciez pe voi, cei ce mă urmăriţi cu drag, îmi scrieţi şi îmi transmiteţi gânduri pozitive. Şi vreau să mulţumesc persoanelor ce chiar mi-au dorit binele măcar o dată în aceşti 20 de ani de când am început gimnastica!
Un nou capitol este gata să înceapă odată cu noul an! Iubire pentru toată lumea”, este mesajul sportivei.
Acum două săptămâni, Larisa Iordache s-a operat a șaptea oară
Ea a suferit, în urmă cu două săptămâni, a șaptea operație, dintre care a patra la picior. ”Cu una în plus sau cu una în minus cam tot aia e... Pentru mine azi este o zi destul de ciudată, sunt la Viena şi urmează să intru în operație pentru a scapă de durerea de la gleznă. A 7-a operatie, nu-i chiar ușor, dar nu mă plâng! Ştiu că asta este un pas foarte simplu în vindecarea gleznei mele”, scria Larisa pe Facebook înaintea intervenției chirurgicale.
Ea a trecut cu bine peste operație, însă a decis să nu mai continue activitatea competițională. Larisa și-a depus actele pentru rentă viageră, care se acordă doar după retragerea din activitate. Medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012, multiplă campioană europeană și medaliată la Mondiale, Iordache s-a luptat în ultimii trei ani cu accidentările la picior. Din cauza acestora a ratat Campionate Mondiale, dar și prezența în finala de la bârnă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din această vară. Acolo, ea era creditată cu șanse la medalii, însă din cauza durerilor atroce ea nu a putut concura alături de cele mai bune sportive din lume.