Le-am distrus! România a spulberat Ungaria,29-21, la Campionatul European de Handbal

11 decembrie 2016 21:17   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Handbalistele românce joacă din ce în ce mai bine la Campionatul European din Suedia. După ce au ajuns în grupa principală cu două puncte, ca urmare a succesului cu Rusia,fetele lui Ambros Martin le-au călcat în picioare pe unguroaice, pe care le-au învins la opt goluri.

”Simt că putem lua o medalie la acest turneu final”, declara portărița Paula Ungureanu, înainte de meci, primul din grupa principală a Campionatului European. Și, după cum au decurs ostilitățile în partida cu Ungaria, suntem deciși să-i dăm dreptate.

”Tricolorele” au făcut un meci senzațional, atât în apărare, cât și în atac, iar rezultatul de pe tabelă spune tot: am învins Ungaria, 29-21. Fetele pregătite de Ambros Martin au condus în permanență, au intrat la pauză cu un avans de șase goluri, pe care l-au mărit în repriza a doua.

Din nou, portărița Denisa Dedu a fost în zi de grație, a apărat peste 30 la sută din șuturile maghiarelor, iar Cristina Neagu a fost declarată cea mai bună jucătoare a partidei, după ce a reușit să înscrie de zece ori. Interul naționalei noastre conduce și în clasamentul golgheterilor competiției, cu 33 de goluri.

Pentru românce urmează marți al doilea meci din grupa principală, cu Cehia. Partida este în direct la TVR2, de la ora 17.15.

Mai multe