L'Equipe râde de Halep: "Nu vrea să fie numărul 1 mondial"

21 august 2017 10:36   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Francezii de la L'Equipe au scris că Simona Halep nu vrea să ajungă pe primul loc în lume, ea fiind învinsă de Garbine Muguruza, scor 6-1, 6-0, în finala de la Cincinnati. Românca a ratat numeroase ocazii în acest an de a deveni cea mai bună din lume.

"Am ajuns la concluzia că Halep nu vrea să devină numărul 1 mondial. După ce a ratat finala de la Roland-Garros, sferturile de la Wimbledon, românca a ratat şi titlul la Cincinnati. Bătută clar de Garbine Muguruza (6-1, 6-0 în 57 minute), Halep va trebui să aştepte încă puţin pentru a o detrona pe Karolina Pliskova. Asta în cazul în care sportiva din Spania nu va trece înaintea ei. Ce se poate spune despre meciul Simonei sau mai bine ce se poate spune despre non-meciul lui Halep? Românca, pierdută pe teren, şi-a multiplicat greşelie directe, iar Muguruza s-a distrat, reuşind al doilea titlu al sezonului (n.r. - după Wimbledon). Muguruza n-a forţat şi nici n-a lovit prea tare. Are acum o săptămână pentru a se pregăti pentru ultimul Grand Slam al sezonului“, se arată în  L'Equipe.

Mai multe