Liderii de echipă n-au avut milă în finala Fed Cup

9 noiembrie 2019 16:28   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Australia și Franța sunt la egalitate, 1-1, după prima zi a finalei Fed Cup. Așa cum se obișnuiește, în deschiderea disputei de la Perth, de o parte a fileului s-au aflat liderii de echipă, iar de cealaltă jucătoarele cu numărul 2.

Așa se explică și rezultatele înregistrate. În primul meci al zilei de astăzi, franțuzoaica Kristina Mladenovic a trecut cu 6-1, 6-1 de Ajla Tomljanovic, după o oră şi 11 minute de joc. A doua dispută a fost și mai dezechilibrată. Lider mondial, australianca Ashleigh Barty a spulberat-o (6-0, 6-0) pe Caroline Garcia! "Cred că am făcut cel mai bun meci din viaţa mea”, a declarat jucătoarea care a câștigat Turneul Campioanelor în urmă cu o săptămână. ”Nu aş fi putut cere un meci mai perfect. Este incredibil! Am servit bine. Am returnat bine. Am jucat foarte bine punctele importante", a declarat Barty. În timp ce australianca radia de fericire, Garcia a acuzat șocul: ”Orice eșec este dificil. Să pierzi la un scor atât de sever în finala Fed Cup... Asta doare și mai tare. Într-un weekend ca acesta, dacă aș fi pierdut cu 7-6 în setul 3 sau dacă am făcut-o cu 6-0, 6-0, nu este decât un punct. Am terminat ziua la egalitate, 1-1. Dacă voi fi trimisă pe teren duminică voi arăta o altă față”.  Mâine dimineață, la 5.00 după ora României (Digi Sport și Telekom Sport) sunt programate partidele Barty - Mladenovic şi Tomljanovic - Garcia. Iar în caz de egalitate (2-2) va avea loc și meciul de dublu dintre Ashleigh Barty/Samantha Stosur şi Caroline Garcia/Kristina Mladenovic.

Mai multe