Los Angeles Lakers a cucerit al 17-lea titlu NBA, LeBron James a fost ales MVP-ul finalei
Victorioasă (106-93), noaptea trecută, în meciul cu numărul 6, Los Angeles Lakers s-a impus cu 4-2 în finala cu Miami Heat, câștigând pentru a 17-a oară titlul în Campionatul Profesionist Nord-American de Baschet (NBA). Cu LeBron James desemnat MVP, californienii au egalat astfel recordul absolut deținut de Boston Celtics.
Lakers a dominat ultima partidă a finalei, conducând cu 28 de puncte la pazuă (54-36), ceea ce a reprezentat a doua cea mai mare diferență după două „sferturi” în istoria confruntărilor din ultimul act. Franciza izbutește astfel să redevină campioană după un deceniu, aceasta fiind de altfel a treia cea mai lungă perioadă fără titlu după aceea de 18 ani, între 1954 și 1972, și de 12 ani, între 1988 și 2000. Cei de la Lakers i-au dedicat titlul regretatului Kobe Bryant, care a decedat pe 26 ianuarie, într-un accident de elicopter, alături de fiica sa Gianna (13 ani) şi alte şapte persoane. La 35 ani, LeBron James a câștigat, cu această ocazie, al 4-lea său titlu, după cele cu Miami Heat (2012, 2013) şi Cleveland Cavaliers (2016). De asemenea, el și Danny Green intră în clubul restrâns al jucătorilor care au triumfat în NBA cu trei echipe diferite, alături de Robert Horry (Houston Rockets, Los Angeles Lakers, San Antonio Spurs) și John Salley (Detroit Pistons, Chicago Bulls, Los Angeles Lakers). Venit la Lakers în 2018, LeBron James a fost desemnat cel mai bun jucător (MVP) al finalei, dominând meciul decisiv, în care a reușit un „triple-double” (28 puncte, 14 recuperări, 10 pase decisive), al 28-lea din carieră. El a devenit, totodată, primul baschetbalist din istorie care e declarat MVP al finalei NBA cu trei echipe diferite. Los Angeles Lakers s-a impus de 17 ori în NBA (1950, 1952, 1953, 1954, 1972, 1980, 1982, 1985, 1987, 1988, 2000, 2001, 2002, 2009, 2010, 2020), dacă adăugăm și titlul BAA (1949). Gruparea mai are 32 de titluri în Conferința de Vest (1949, 1950, 1952, 1953, 1954, 1959, 1962, 1963, 1965, 1966, 1968, 1969, 1970, 1972, 1973, 1980, 1982, 1983, 1984, 1985, 1987, 1988, 1989, 1991, 2000, 2001, 2002, 2004, 2008, 2009, 2010 și 2020), respectiv 24 în Divizia Pacific (1971, 1972, 1973, 1974, 1977, 1980, 1982, 1983, 1984, 1985, 1986, 1987, 1988, 1989, 1990, 2000, 2001, 2004, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2020).Miami Heats, în schimb, a câștigat titlul NBA în 2006, 2012 și 2013, fiind câștigătoare în Conferința de Est în 2006, 2011, 2012, 2013, 2014 și 2020.
Rezultatele finalei NBA 2020:Miami Heat - LA Lakers 98-116Miami Heat - LA Lakers 114-124LA Lakers - Miami Heat 104-115LA Lakers - Miami Heat 102-96 Miami Heat - LA Lakers 111-108LA Lakers - Miami Heat 106-93