Lucian Bute e ca nou!

3 iunie 2012 16:53   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Lucian Bute a fost vedetă la Galaţi, acolo unde a botezat copilul unui om de afaceri. Pugistul a impresionat audienţa atât prin maşina cu care s-a prezentat, un Hummer H3 roşu, cât şi prin ţinută. Băieţelul s-a simţit bine în braţele sportivului, astfel că se poate spune că Lucian e pregătit pentru o nouă carieră, cea de tată.

Lucian Bute a uitat de bătaia primită de la Carl Froch la Nottingham, s-a îmbrăcat frumos şi şi-a făcut din nou apariţia în public.

Pugilistul român a botezat copilul unui om de afaceri din Galaţi. I-a dat numele său, Lucian. Acesta este al treilea copil pe care Bute îl botează.

Alături de el s-au aflat mama, Maricica, precum şi logodnica, Elena Aprozea­nu.

Aşa cum era de aşteptat, Lucian a fost în centrul atenţiei. Îmbrăcat lejer, având în vedere căldura de afară, Lucian s-a pupat cu aproape toţi invitaţii, după care s-a tras în poze cu aceştia.

Cu această ocazie, am putut vedea că ochiul stâng arată foarte bine, la numai o săptămână de la lupta care în care Lucian a pierdut titlu mondial la supermijlocie.

Imediat după gala de la Nottingham, românul s-a prezentat în faţa presei cu ochiul stâng tumefiat şi arcada cusută.

Oricum, oamenii din Galaţi nu au fost prea supăraţi pe eşec şi l-au încurajat pe sportiv.

"Lucian, nu uita, te iubim chiar şi aşa", i-au strigat aceştia, din spatele bodyguarzilor aduşi să-i păzească pe invitaţi.

Băieţul botezat de Lucian s-a simţit foarte bine în braţele pugilistului astfel că se poate spune că el are un anumit talent în această direcţie.

Tocmai de aceea, şi părinţii sportivului aşteaptă ca el să se aşeze la casa lui, şi să le aducă un nepoţel.

"Asta pe parcurs, vom vedea", a spus mama lui Lucian.

Oricum, în august Lucian şi Elena au programată nunta, iar după aceea se poate întâmpla orice.

26 mai

28 mai

2 iunie

S-a afişat cu o maşină de 40.000 €

Lucian Bute i-a lăsat pe toţi mască în momentul în care şi-a făcut apariţia într-un Hummer H3, roşu, aşa cum numai prin filme mai vedem.

În general, modelul ales de pugilistul român are un preţ de pornire de 40.000 €, varianta de bază, pe benzină.

Bolidul are o greutate de aproximativ 2.300 kg, iar consumul în oraş ajunge la 20 litri/100 km.

Dacă cineva vrea să închirieze o astfel de maşină, va trebui să scoată din buzunar 80 € pe zi.

Vrea să urce în categorie

Înfrângerea cu Carl Froch l-a pus pe gânduri pe Bute, care ar vrea să urce în categorie, la semigrea.

„Avem în plan, eu şi staff-ul meu, să urc în categorie. Deocamdată cred că pot continua la supermijlocie.

Vreau să continuu aici, mai sunt 2-3 adversari pe care vreau să-i infrunt, apoi aş schimba. Poate peste un an!", a zis Lucian.

Mai multe