Lumea sportului, în doliu. Ivan Patzaichin a murit la 71 de ani, după o luptă cu o boală incurabilă

5 septembrie 2021 10:30   Alte sporturi
Ultima actualizare:

O veste îngrozitoare a lovit lumea sportului: unul dintre cei mai mari sportivi ai României, Ivan Patzaichin, a murit duminică dimineață la vârsta de 71 de ani!

Canoistul Ivan Patzaichin a încetat din viaţă duminică, 5 septembrie, la vârsta de 71 de ani. Fostul sportiv a murit după o lungă suferinţă, după cum informează news.ro.

El era internat de trei luni la Spitalul Elias din Capitală, după ce fusese diagnosticat cu o boală incurabilă.

Ivan Patzaichin, biografia

Marele sportiv Ivan Patzaichin s-a născut la Mila 23, în 26 noiembrie 1949. Patzaichin s-a născut în satul Mila 23, comuna Crişan, România, ca fiul lui Vicol şi al Alexandrei. S-a născut în ziua în care în satul său se sărbătorea hramul bisericii, iar părinţii săi au decis să poarte numele Ivan, sfântul zilei respective. Și-a petrecut copilăria în barcă, cu toţi ai lui, ca de altfel şi ceilalţi oameni ai acelor locuri, câştigându-şi existenţa din pescuit.

A avut noroc să fie recomandat la Dinamo de câţiva oameni ai Deltei, care erau medaliaţi la competiţiile internaţionale. Aşa a ajuns în lotul de caiac-canoe al clubului bucureştean pe care l-a servit timp de 43 de ani.

Obişnuit să muncească până în miez de noapte, lui Ivan Patzaichin nu i-a fost deloc greu să se adapteze vieţii de sportiv. A muncit din greu la antrenamente, dornic să arate de ce este în stare, iar succesele nu au întârziat să apară.

Ivan Patzaichin, carieră sportivă de excepție

Ivan Patzaichin a fost unul dintre cei mai mari sportivi români din toate timpurile. A participat la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice: Mexico 1968, Munchen1972, Montreal 1976, Moscova 1980 şi Los Angeles 1984. La cele cinci ediţii a cucerit 7 medalii: 4 de aur (C-1 1000 m: 1972, C-2 1000 m: 1968, 1980, 1984) ) şi 3 de argint (C-2 500 m: 1980, 1984; C-2 1000 m: 1972.

Din 1976 a devenit antrenor, însă activitatea de antrenorat a început-o în anul 1985. În această calitate a participat împreună cu elevii săi la 5 ediţii ale Jocurilor Olimpice de Vară: Barcelona 1992, Atlanta 1996, Sydney 2000, Atena 2004 şi Beijing 2008. De-a lungul carierei de antrenor a cucerit peste 150 de medalii olimpice, mondiale şi europene.

Ivan Patzaichin, eroul cu pagaia ruptă

În seriile de calificare din 1972, de la cursa de C1 1000m, după start, pagaia cu care vâslea Ivan Patzaichin s-a rupt. Regulamentul de concurs permitea oprirea cursei dacă se produceau nereguli în primii 25 de m. Însă, arbitrii nu au observat când sportivul român a ridicat pagaia şi a arătat că aceasta fusese ruptă. Din cauza valurilor, barca a depăşit linia celor 25 de metri şi Ivan s-a văzut nevoit să continue cursa cu restul pagăii, încercând să nu depăşească linia culoarului. După 3 minute de la sosirea penultimului sportiv, Ivan s-a apropiat de sosire, în aplauzele publicului, care nu avea cum să vadă că el se folosea doar de un ciot din pagaie. După terminarea cursei a fost declarat descalificat prin abandon, dar după contestaţii din partea oficialilor români, lui Ivan i s-a acordat dreptul de a participa la recalificări. Următoarele curse, recalificări, semifinale şi finala, au fost câştigate de Ivan într-o manieră categorică.

Mai multe