Luptătorii români de la greco-romane, la patru ace
Componenții lotului de lupte greco-romane au pozat în costum pe salteaua de concurs
Cu o săptămână înaintea Campionatului European de seniori de la Roma, Federația Română de Lupte a lansat proiectul ,,Gentlemeni pe saltea”. La acțiune au participat o parte dintre componenții lotului de la greco-romane. Mai exact, Mihai Mihuț, Nicu Ojog, Răzvan Arnăut, Lenard Berei, Vlad Mariea, Teodor Horătău, Alexandru Dosoftei și Nicolae Popa, alături de antrenorul Anton Arghira. Ei au fost fotografiați pe saltea în ținută de stadă, individual, dar și simulând procedee din sportul pe care îl reprezintă. Totul în ideea de a dovedi că practicanții luptelor sunt nu numai oameni puternici, ci și adevărați gentlemani. Persoane caracterizate de atitudine, respect, disciplină, maniere.
La competiția din capitala Italiei vor concura 16 luptători din România, printre aceștia aflându-se și consacrații Alin Alexuc (130 kg), la greco-romane, Alina Vuc (50 kg), Incze Kriszta Tunde (65 kg), Nikolay Okhlopkov (61 kg), la libere. Întrecerea va fi urmată de turneul european de calificare la JO Tokyo 2020, de la Budapesta, din perioada 19-22 martie. În acest moment, se cunosc câte 6 calificați la fiecare categorie, printre aceștia aflându-se și Alina Vuc.
Fotografii: Federația Română de Lupte / Cosmin Mihalache