„Mai ai nevoie de 5 puncte și vei fi pe locul 1!” Cine i-a spus asta Simonei Halep
Pentru a treia oară în acest sezon, Simona Halep va juca din nou pentru a deveni numărul 1 în clasamentul WTA. În finala de la Cincinnati o va înfrunta pe fosta campioană de la Wimbledon, iberica Garbine Muguruza.
Odată cu victoria obținută în semifinale, Halep a ajuns la doar 5 puncte distanță în spatele Karolinei Pliskova, actualul număr 1 mondial, eliminată de Muguruza în semifinalele competiției de la Cincinnati.
În acest moment, Pliskova are 6.390 de puncte iar Simona Halep are 6.385. Dacă se va impune în finală, românca noastră ca acumula încă 315 puncte.
„Înainte de meci am dialogat cu fratele meu prin SMS și l-am întrebat dacă este adevărat că voi fi la cinci puncte distanță dacă voi câștiga acest meci. Și mi-a spus că da, că este de necrezut. Cinci puncte, voi vă dați seama?”, a spus Simona la conferința de presă.
Halep a mai avut anul acesta două șanse de a urca pe prima poziție a ierarhiei WTA. La Roland Garros a fost la trei game-uri distanță să câștige primul ei Grand Slam și să treacă pe locul 1, dar a fost învinsă de Jelena Ostapenko. La Wimbledon, dacă ar fi bătut-o pe Johanna Konta în sferturile de finală, ar fi plasat-o pe Simona în fruntea claasmentului WTA, dar nu a fost să fie.
„Sunt mult mai relaxată acum. Nu mă gândesc la acest lucru. Știu că dacă voi juca la acest nivel, voi ajunge numărul 1 într-o bună zi. Dacă nu mâine, poate în săptămânile următoare. Dar, acum, mă simt mult mai bine și chiar vreau să câștig. Sunt atât de aproape”, a spus Halep după meciul câștigat în fața lui Sloane Stevens.