Mâine, zi decisivă în scandalul premierilor sportivilor olimpici!

29 decembrie 2015 12:43   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Handbalistele au primit câte 60.000 de lei pentru bronzul cucerit la Campionatul Mondial din Danemarca, adică de patru ori şi ceva mai mult faţă de ceilalţi medaliaţi la sporturi olimpice. Gimnastul Marian Drăgulescu, plus alţii, va protesta în faţa Guvernului fiindcă nu a fost recompensat la fel ca fetele lui Ryde.

La Palatul Victoria va avea loc mâine ultima şedinţă de Guvern din 2015 şi aici s-ar putea discuta şi despre premierea sportivilor care au adus medalii importante, celelalte discipline fiind defavorizate faţă de handbalistele care au luat bronzul la Mondiale. "Dacă pe masa Executivului se va afla şi punctul sportivilor medaliaţi la Mondiale, există două variante. Ministrul MTS, Elisabeta Lipă, să propună suplimentarea premiilor şi pentru cei puşi la index sau chiar Premierul Cioloş să apeleze din nou la procedura aplicată la handbaliste: mărirea bugetului MTS din Fondul de rezervă bugetară", se arată pe siteul Prosport.

O reacţie oficială din partea Ministerului a venit prin vocea lui Carmen Tocală, secretar de stat şi în mandatul Gabrielei Szabo, dar şi în cel actual al Elisabetei Lipă. "Vorbim despre acte normative, nu ştiu dacă putem să umblăm retroactiv la premieri. Până la urmă, trebuie să fie un moment zero. Vom avea o discuţie cu doamna ministru Lipă şi vom stabili o strategie pentru viitor, nu ştiu dacă se poate să mai schimbăm ce a fost", a spus Tocală pentru Adevărul.

Medaliile în 2015 câştigate la Mondiale:

Argint - Marian Drăgulescu (gimnastică)

Argint - Echipa feminină de spadă (scrimă)Argint - Corina Căprioriu (judo)Argint - Andreea Chiţu (judo)Bronz - Naţionala feminină de handbalBronz - Larisa Iordache (gimnastică)Bronz - Tiberiu Dolniceanu (scrimă)

Mai multe