Mani Gyenes rămâne lider la “Original by Motul”

16 ianuarie 2020 18:17   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Cu o etapă înaintea finalului ediției 2020 a raliului-raid Dakar, sătmăreanul Emanuel Gyenes ocupă locul 29 în clasamentul general de la moto și este lider în întrecerea celor fără asistență tehnică

Cum a doua parte a etapei maraton de astăzi (379 km) s-a desfășurat într-o zonă cu dune, participanții au acționat cu mai multă prudență. Ceea ce este absolut normal ținând cont că întrecerea este aproape de final. Victoria i-a revenit chilianului Pablo Quintanilla, cronometrat în 4 ore, 9 minute și 22 de secunde, acesta fiind urmat de austriacul Walkner, la 9 secunde, și argentinianul Benavides, la două minute și 48 de secunde. Emanuel Gyenes a ocupat locul 31, la 52:19 de învingător. Și deși a fost pe 2 la “Original by Motul’, categorie care îi include pe competitorii care concurează fără asistenţă tehnică, sătmăreanul și-a păstrat acolo poziția de lider după 11 etape. La moto, Brabec (SUA / Honda) ocupă locul 1 în ierarhia general, cu 38h 33:28, fiind urmat de Quintanilla (Chile / Husqvarna), la 13:56, și Price (Australia / KTM), la 22:34. Înaintea startului în etapa de mâine, a 12-a, care se va desfășura între Haradh şi Qiddiya (447 km, din care 374 km de probă specială), Mani Gyenes se afla pe poziția a 29-a la ”general”, având o întârzieere de 7 ore, 42 de minute și 57 de secunde față de lider.La auto, echipajul Peterhansel (Franța) / Fiuza (Portugalia) s-a impus în etapa de ieri după o luptă acerbă cu Al-Attiyah (Qatar) / Baumel (Franța), ele sosind la o diferență de numai 10 secunde! Pe locul 3 au terminat spaniolii Sainz și Cruz, la 8:03. Ultimii sunt lideri la ”general”, urmați de Al-Attiyah (Qatar) / Baumel (Franța), la 10:17, și de Peterhansel (Franța) / Fiuza (Portugalia), la 10:23.

Mai multe