Mani Gyenes rămâne pe 17, cel mai bun loc ocupat de un român în Dakar
A trecut și etapa cu numărul 12 din raliul-raid Dakar. Au mai rămas două și Mani Gyenes (KTM) rămâne pe 17, cel mai bun loc ocupat de un român, vreodată, în această dură competiție automobilistică. Marcel Butuza (KTM) se află pe 44, înaintea francezului David Casteu. Coma și Despres își dispută în continuare șefia la moto.
Cu două zile înainte de sosirea în Lima, punctul terminus al ediției 2011 a raliului-raid Dakar, catalanul a obținut a 5-a victorie de etapă. Marc Coma (KTM) a încheiat pe primul loc etapa a 12-a, disputată ieri, între Arequipa și Nasca, în Peru. Și cum francezul Cyril Despres (KTM) a terminat pe 4, cu o întârziere de 3 minute și 57 de secunde, situația s-a inversat din nou în fruntea clasamentului. Coma este din nou lider, însă avansul său (95 de secunde) față de Despres, face ca totul să fie posibil. Numai cei doi mai pot obține victoria în raid, portughezul Helder Rodrigues ocupând locul 3 la ”general” cu o întârziere de o oră, 13 minute și 49 de secunde.
Și în această etapă Mani Gyenes (KTM) a mers foarte bine, terminând pe 22, la 18.07 de Coma. El rămâne pe 17, acesta fiind și cel mai bun loc ocupat vreodată de un român în Dakar – sătmăreanul s-a clasat pe 18 în 2011. Nici Marcel Butuza (KTM) n-a evoluat prea rău ieri. Brașoveanul a fost al 46-lea la linia de sosire (la 44.36), ocupând poziția a 44-a – în urma lui se află piloți cunoscuți, precum David Casteu, care a fost penalizat cu... 6 ore și 20 de minute!
La auto, victoria de etapă i-a revenit americanului Robby Gordon (Hummer), cel care s-a văzut exclus acum vreo două zile din cauza motorului considerat neregulamentar. Stephan Peterhansel (Mini) rămâne la șefie chiar dacă ieri a fost abia al 7-lea. Francezul păstrează 20 de minute avans față de Nani Roma (Mini) și de o oră, 6 minute și 40 de secunde față de sud-africanul De Villiers (Toyota).
Etapa de astăzi (sâmbătă), a 13-a, se va desfășura înyte Nasca și Pisco și va avea 275 kilometri de probă specială, respectiv 375 km în total. Dacă va trece cu bine de ea, Gyenes va termina pe 17, duminică fiind doar 29 km de traseu cronometrat.
ETAPA A 12-A, AREQUIPA - NASCAMOTO1. Coma (Spania / KTM) 2h 24.382. Barreda Bort (Spania / Husqvarna) la 2.433. Viladoms (Spania / KTM) la 3.10 4. Despres (Franța / KTM) la 3.575. Goncalves (Portugalia / Husqvarna) la 5.25 6. Faria (Portugalia / KTM) la 7.057. Rodrigues (Portugalia / Yamaha) la 7.318. Svitko (Slovacia / KTM) la 9.11 9. Zanol (Brazilia / KTM) la 9.1810. Ullevalseter (Norvegia / KTM) la 10.30..........................................................................22. GYENES (România / KTM) la 18.07..........................................................................46. BUTUZA (România / KTM) la 44.36
AUTO1. Gordon / Campbell (SUA / Hummer) 2h 14.32
CLASAMENTE GENERALEMOTO1. Coma (Spania / KTM) 15h 38.16 (15 min. penalizare) 2. Despres (Franța / KTM) la 1.35 (15 min. penalizare) 3. Rodrigues (Portugalia / Yamaha) la 1h 13.49 (15 min. penalizare) 4. Viladoms (Spania / KTM) la 1h 12.27 (15 min. Penalizare)5. Svitko (Slovacia / KTM) la 1h 41.45 6. Farres Guell (Spania / KTM) la 2h 06.36 (15 min. Penalizare)7. Ullevalseter (Norvegia / KTM) la 2h 12.14 (55 min. Penalizare)8. Botturi (Italia / KTM) la 2h 56.34 (20 min. Penalizare)9. Pain (Franța / Yamaha) la 3h 08.31 (15 min. Penalizare)10. Zanol (Brazilia / KTM) la 3h 16.33 (55 min. Penalizare)...........................................................................17. GYENES (România / KTM) la 5h 10.19...........................................................................44. BUTUZA (România / KTM) la 12h 06.47
AUTO1. Peterhansel / Cottret (Fra / Mini) 11h 19.04