Martina Hingis s-a logodit din nou. De data aceasta cu un avocat
Fosta tenismenă Martina Hingis (29 de ani) a anunţat zilele trecute că a spus „da!" logodnicului ei, Andreas Bieri (38 de ani), un avocat din Zurich, la sfârşitul anului trecut.
Fosta jucătoare s-a mutat cu Andreas vara trecută în Hurden. „Este adevărat. Andreas mi-a făcut propunerea de a ne căsători. M-a luat prin surprindere. Normal că am acceptat", a spus tenismena.
Hingis care a fost numărul 1 mondial a câştigat 43 de titluri dintre care cinci de Mare Şlem.
Ea s-a retras prima dată din circuit în 2002 din cauza unei accidentări, dar a revenit pe teren în 2006. Succesul ei n-a mai durat mult, doi ani mai târziu fiind depistată pozitiv cu cocaină la un test antidoping.
Imagine a companiei Elite, Hingis se gândeşte să revină în circuit după ce se va mărita, succesul jucătoarelor Kim Clijsters şi Justin henin, dându-i impuls că se poate face performanţă şi după o pauză mai mare.
Martina a mai fost o dată logodită cu jucătorul de tenis Radek Stepanek, în 2006. S-au despărţit un an mai târziu.