Mats Wilander, despre meciul Simona Halep - Shuai Zhang: „Simona poate ajunge în finală”
Mats Wilander, specialistul Eurosport, a continuat seria predicțiilor. El o vede pe Simona Halep favorită nu doar în meciul cu Shuai Zhang, de marți, de la ora 15.00, dar și la calificarea în finală.
”Simona Halep arată foarte bine, ca să fiu sincer nu am mai văzut-o niciodată jucând atât de bine pe iarbă, să fiu sincer. E puțin mai agresivă decât era până acum, iar serviciul ei este o armă și mai bună. Zhang ar putea părea adversara perfectă pe hârtie, dar în același timp Halep trebuie să câștige, așa că presiunea e pe umerii ei. Apoi, Simona ar trebui să joace cu Muchova sau cu Svitolina, și ar trebui să câștige și acea confruntare. Probabil că se va califica în finală, pentru că tabloul a fost făcut parcă pentru ea.”, a declarat septuplul campion de Grand Slam.
Wilander este de părere că anul acesta Simona are o șansă aproape unică de a se impune la Wimbledon: ”Simona Halep nu a avut pera multe ocazii să câștige Wimbledonul, din cauza felului în care joacă, dar acum e una dintre acele rare ocazii. Presiunea este puțin mai mare ca la French Open, unde jocul ei este mai potrivit pentru zgură și ea știe că e foarte probabil să câștige de 8 ori din 10. Este o tragere foarte bună pentru Simona și ea are o mare șansă să meargă până la capăt”, a încheiat Mats Wilander.