Mayweather, cadou de 70.000 € pentru fiul său

4 aprilie 2017 20:03   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Floyd Mayweather s-a retras neînvins din ring şi acum trăieşte viaţa din plin. Are o avere de sute de milioane de dolari, iar o mică parte a alocat-o urmaşilor săi. Recent, Zion s-a ales din partea tatălui său cu o limuzină de 70.000 de euro.

Mayweather e poreclit “Money”, adică “Bani”, şi e recunoscut ca un tip extravagant, lăudându-se mereu pe reţelele de socializare cu maşinile, avioanele sau ceasurile sale, dar şi cu vacanţele exotice. Zilele acestea a făcut din nou un cadou costisitor, fiul său Zion având acum un Mercedes nou-nouţ, în valoare de 70.000 de euro. Automobilul a fost oferit cu ocazia celor 16 ani împliniţi, în Statele Unite fiind legal să conduci de la o asemenea vârstă. A fost doar o parte dintre surprizele pregătite fiindcă petrecerea organizată de fostul boxer a inclus zeci de invitaţi, iar pe scenă artişti hip-hop la modă au cântat live. Puştiul s-a fotografiat imediat la bordul maşinii sau alături de tatăl său şi acum e la acelaşi nivel cu fratele său, Koraun, cel care a primit o limuzină asemănătoare în toamna lui 2015.

Cine e Floyd Mayweather

Fostul campion are 40 de ani, iar din 1996 şi până în 2015 a urcat în ring. E considerat cel mai bun pugilist din ultimii 25 de ani şi deţine recordul de 49 de lupte şi toate câştigate, 26 fiind prin KO. Este unul dintre cei mai bogaţi sportivi din lume, primind peste 200 de milioane de dolari doar pentru “Meciul Secolului”, în care l-a învins pe Manny Pacquiao. A apărut în filme, în jocuri video şi show-uri tv.

Mai multe