Meciul România - Ucraina se va disputa la Botoşani

13 aprilie 2010 14:32   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Ideea de a organiza un meci internaţional de rugby în oraşul din nord-estul ţării a apărut după partida pe care "stejarii" au disputat-o la Soci, cu Rusia (21-21). Atunci primarul oraşului Botoşani, Cătălin Flutur, a fost interesat să fie gazdă a întâlnirii cu Georgia, din ediţia 2009-2010 a Cupei Europene a Naţiunilor. Timpul fiind foarte scurt, ideea nu s-a materializat atunci, însă propunerea oraşului Botoşani a rămas.

FRR a acceptat ca meciul cu Ucraina să fie organizat acolo, urmărind ca astfel să atragă atenţia localnicilor spre sportul cu balonul oval. "Autorităţile din Botoşani au hotărât să înfiinţeze o clasă de rugby la liceul cu program sportiv şi apoi un club de rugby şi speră ca desfăşurarea acestui meci internaţional în oraşul lor să atragă cât mai mulţi copii către sportul cu balonul oval", se precizează în comunicatul FRR.

Preşedintele FRR, Alin Petrache, va avea, în această săptămână, o întâlnire cu autorităţile locale din Buzău pentru a stabili dacă următorul meci al

echipei naţionale, cu Tunisia, ar putea avea loc pe stadionul "Gloria". N-ar fi pentru prima dată când acest oraş ar găzdui întreceri majore, acolo disputând partide din Liga Campionilor echipa masculină de handbal HCM Constanţa şi cea feminină de volei CSU Metal Galaţi.

Mai multe