Medalia, singurul obiectiv al lui Alin Firfirică la Jocurile Olimpice

13 iulie 2021 21:53   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Alin Firfirică, primul atlet român calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, povestește că a trecut prin momente dificile din 2019, de când a prins biletul de Japonia și până la începutul lui 2021, când o accidentare l-a ținut departe de antrenamente și de concursuri timp de o lună.

De la 67 de metri cât a aruncat atunci când s-a calificat la Olimpiadă, Alin Firfirică a ajuns să arunce discul doar 30 de metri, după problemele pe care le-a avut la brațul drept. Sportivul recunoaște că datorită psihicului puternic a reușit să treacă peste tot, iar acum, înainte de cea mai importantă competiție la care participă se află în cea mai bună formă. La începutul lui 2021 s-a ales cu o ruptură musculară la brațul drept, care l-a ținut o lună departe de antrenamente și concursuri. „Vă dați seama cum este să vii de la 67 de metri, să ajungi la antrenament să începi cu aruncări de la 30 de metri, iar în următoarea săptămână să îți dorești să arunci 40 de metri. A fost cumplit!”, mai spune el.

Pentru această primă ediție de Jocuri Olimpice la care va participa, Alin nu pune presiune pe el. Știe că are un psihic extrem de puternic la care a lucrat în ultimii ani. Și mai știe că în acest moment se află în cea mai bună formă a sa. „La început de an, am avut concursuri mai slabe și am reușit să depășesc și acel moment. Dacă am trecut peste toate aceste impedimente, consider că psihicul meu este pregătit pentru Jocuri Olimpice de la Tokyo”, declară încrezător sportivul nostru. El știe și cât trebuie să arunce discul pentru a se întoarce acasă cu o medalie olimpică. ”Tot ce am în cap acum este că, dacă voi reuși să arunc din nou undeva la 67 de metri, sigur mă voi clasa acolo unde îmi doresc să fiu”, a mai spus Alin Firfirică.

Mai multe