Medaliile olimpice vin din străinătate

20 aprilie 2016 21:07   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Moment istoric în sportul românesc! Trei sportivi şi sportive, toţi practicanţi ai luptelor, vor primi cetăţenia română prin hotărâre de Guvern, fiind primii care beneficiază de noua lege de acordare a naţionalităţii.

Albert Saritov, Katerina Sassa şi Katerina Jidacevska sunt cei trei noi cetăţeni ai României. Toţi practică luptele, provin din ţări ex-sovietice (Saritov e din Rusia, iar luptătoarele din Ucraina) şi toţi sunt creditaţi de preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, cu şanse la medalii. „Sperăm să obţinem medalii olimpice cu sportivii naturalizaţi. Noi ne bazăm pe toţi, au şanse mari la calificare şi la medalii olimpice, dar băiatul, Albert Saritov, este de departe cel mai valoros. E medaliat la Mondiale pentru Rusia şi avem cele mai mari speranţe că va obţine medalie la JO. Dar în primul rând trebuie să ne încadrăm în timp, pentru calificări, pentru că pe 5-8 mai este ultimul turneu de calificare”, a declarat Pîrcălabu pentru News.ro.

El a explicat paşii pe care îi au de urmat sportivii pentru a putea reprezenta România în competiţii: „Aşteptăm publicarea în Monitorul Oficial, apoi să depună jurământul, după care trebuie plătit transferul internaţional. Apoi să aşteptăm hârtiile de la federaţia rusă şi de la comitetul olimpic rus, acordul de la federaţia internaţională şi de la Comitetul Olimpic Internaţional”, a mai spus oficialul român. 

Click! spune

Saritov a solicitat dobândirea cetăţeniei române în 18 decembrie 2015, iar sportivele din Ucraina în 26 noiembrie 2015. Solicitările au primit raport favorabil din partea Comisiei pentru Cetăţenie. MTS a iniţiat Hotărârile pentru acordarea cetăţeniei române celor trei, adoptate în şedinţa de Guvern.

Mai multe