Mergea, al doilea tenismen cu implant de păr
Luna noiembrie reprezintă, pentru majoritatea jucătorilor de tenis, singura lună de vacanţă din an. În zilele libere, aceştia pot face orice le trece prin cap. Florin Mergea, de exemplu, şi-a făcut luni implant de păr.
Ocupant al locului 26 în clasamentul mondial de dublu, Florin Mergea a încheiat sezonul în urmă cu două săptămâni, după ce s-a accidentat la gleznă în sferturile de finală ale probei de dublu de la Basel. Revenit în Bucureşti, acolo unde locuieşte, Florin s-a recuperat repede la picior, dar tot a ajuns la medic. Numai că pentru un implant de păr. Intervenţia a fost efectuată luni, la o clinică din Capitală, la care în urmă cu un an a efectuat acelaşi gen de operaţie un alt component al echipei de Cupa Davis a României, Adrian Ungur. Iar rezultatele sunt vizibile. Florin nu a putut fi contactat pentru a povesti cum s-a simţit, dar cert este că, dacă nu s-ar afla în vacanţă, de săptămâna viitoare ar putea începe pregătirea.
Potrivit unui comentariu postat pe pagina de Facebook a medicului care a făcut operaţia, în câteva zile va face aceeaşi intervenţie şi noul partener de dublu al lui Florin, britanicul Dominic Inglot. Conform surselor Click!, acesta va rămâne apoi o bună perioadă de vreme în România pentru a se pregăti alături de Mergea pentru noul sezon, în care obiectivul este cucerirea unui titlu de Grand Slam.
Bogdan Stancu şi Rooney au apelat la aceeaşi metodă
Implantul de păr e deja o intervenţie la modă printre sportivi. În ultima perioadă au apelat la asemenea soluţii sportivi cunoscuţi, precum Gică Popescu, Bogdan Stancu sau, din străinătate, Wayne Rooney. Conform medicilor, lipsa părului la sportivii de performanţă are şi o cauză medicală, adrenalina ducând la secreţia de testosteron în exces, ceea ce duce la căderea părului din faţă.