Mesajul Simonei Halep de Ziua Națională: «Sunt mândră că sunt româncă!»
Simona Halep a vorbit, în cadrul unui interviu, despre țara sa natală și le-a transmis tuturor românilor un mesaj special cu ocazia Zilei Naționale a României. Tenismena a susținut că este mândră că este româncă și că se bucură că are o țară frumoasă, care a ajutat-o să ajungă unde este acum.
Simona Halep, în vârstă de 27 de ani, a susținut că este mândră că s-a născut în România, țara în care a primit o educație frumoasă din partea părinților săi. Campioana a caracterizat țara noastră ca fiind una frumoasă, mărturisind că se bucură că a putut primi aici șansa de deveni numărul 1 WTA, începând din țara sa natală. Totuși, Simona consideră că statul nu le acordă suficiente șanse copiilor talentați care vor să facă performanță în acest domeniu și nu își permit.
Simona Halep consideră ca țara sa natală a ajutat-o în carieră
Simona a povestit cum a ajutat-o România în cariera sa. „România m-a ajutat fiindcă aici m-am născut şi am avut o educaţie frumoasă, le mulţumesc părinţilor mei. Este o ţară frumoasă, cu oameni talentaţi şi de aici am avut şansa să ajung acolo unde sunt, pentru că sunt româncă şi sunt talentată”, a declarat Simona, într-un interviu acordat pentru Mediafax.
„Aş schimba sistemul din tenis, aş face ceva pentru copiii care au nevoie. Este un sport scump, nu e uşor să-l practici, aş face mult mai multe terenuri de tenis şi, poate că sunt un pic egoistă, aş face o arenă de tenis unde să joace echipa României de Fed Cup, mai ales că suntem în Grupa Mondială acum.Ar fi fost frumos să avem un teren mare”, a mai adăugat aceasta.
Simona Halep, emoționată la auzul imnului românesc
Cel mai frumos moment din viață a fost pentru Simona momentul când a auzit imnul național, pe arena din Roland Garros. „Când mi s-a cântat imnul la Roland Garros, a fost cel mai frumos moment din viaţa mea. Sper să repet acest lucru şi la Jocurile Olimpice, este obiectivul meu, însă nu va fi uşor”, a explicat tenismena.Campioana mondială a dorit, de asemenea, să le transmită conaționalilor săi un mesaj special cu ocazia Zilei Naționale a României, 1 Decembrie. „Le doresc o zi superbă, o zi minunată, sănătate, pentru că e cea mai importantă. Le doresc un an nou plin de bucurii, un an nou plin de realizări şi să aibă încredere în ei, pentru că totul este posibil”, a transmis Simona, potrivit sursei anterior menționate.