Mihaela Buzărnescu a prins ”optimile” și la dublu

2 iunie 2018 17:50   Alte sporturi
Ultima actualizare:

În decurs de 24 de ore, de ieri până astăzi, jucătoarea bucureșteană a disputat trei meciuri pe zgura de la Roland Garros. S-a impus la simplu și la dublu, pierzând la mixt, însă la mare luptă.

Firește că victoria de la simplu, obținută (6-3,7-5) în fața favoritei numărul 4, Elina Svitolina (Ucraina), este cea mai importantă. Iar specialiștii tenisului mondial au elogiat-o pe româncă. "Ce poveste! Ce poveste, oameni buni! Mihaela a câștigat peste 70 de meciuri în ultimele douăsprezece luni. A revenit și acum e cap de serie! E o jucătoare ce trebuie urmărită neapărat!", a exclamat Mats Wilander la microfonul Eurosport.Nici colegele Mihaelei din circuitul WTA n-au rămas indiferente. Aflată pe locul 2 în lume, Caroline Wozniacki și-a amintit de problemele pe care i le-a pus românca în meciurile de la US Open și Australian Open: "A fost mereu o jucătoare bună, însă a avut multe probleme medicale. Știam că are valoare și că poate juca la acest nivel. Că e doar o chestiune de timp până când va urca în clasament și va fi cap de serie la un Grand Slam", a declarat daneza în ”New York Times”. În timp ce Madison Keys (SUA / 14 WTA), viitoarea ei adversară, a recunoscut că nu o cunoaște. Și că nu știe nici cum să-i pronunțe numele. De altfel, Mihaela s-a amuzat pe această temă: “Încă nu îmi pot spune numele pe litere, dar eu sunt în a doua săptămână la Roland Garros”. Până să o înfrunte pe Keys (mâine, dacă programul nu va fi perturbat de ploaie), în optimile de finală, Buzărnescu a evoluat și la dublu. Mai întâi la mixt, vineri spre seară, când alături de  finlandezul Henri Kontinen a pierdut (7-6/3, 3-6, 9-11) în fața cuplului Yifan Xu (China) /Oliver Marach (Austria), cap de serie numarul trei, în primul tur. Astăzi, în schimb, a redescoperit gustul victoriei, calificându-se în optimile de finală alături de Irina Bara, după 2-6, 6-3, 6-3 cu perechea  Latisha Chan (Taiwan) / Bethanie Mattek-Sands (SUA).Tot astăzi sunt programate, în turul 3, meciurile Simona Halep (1 WTA) – Andrea Petkovic (Germania / 107 WTA) și Irina Begu (41 WTA) – Caroline Garcia (Franța / 7 WTA). 

Mai multe