Mihaela Buzărnescu intră în Top 30 şi la dublu
Mihaela Buzărnescu nu va uita niciodată turneul de la Wimbledon, chiar dacă a fost eliminată în turul al treilea la simplu. Ea a ajuns în sferturi la dublu, alături de Irina Begu, rezultat care o va duce pe cel mai bun loc din carieră în această specialitate.
În optimile de finală, Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu, favorite 15, au învins cu scorul de 7-6, 6-4 cuplul Andreja Klepac/ Maria Jose Martinez Sanchez, cap de serie numărul 4. Meciul a ţinut o oră şi 28 de minute. Următoarele adversare vor fi Nicole Melichar/ Kveta Peschke. În urma acestui rezultat, Mihaela Buzărnescu şi-a asigurat un salt de cel puţin cinci locuri în clasamentul virtual de dublu. Concret, ea ar urma ca de luni să ocupă cel puţin locul 30 în lume, ceea ce reprezintă un nou maxim al carierei. Mihaela este un caz destul de rar în tenis, fiind prezentă în Top 30 în acelaşi timp şi la simplu şi la dublu. De luni, românca va ocupa locul 25 în clasamentul de simplu.
În acest moment, mai sunt doar patru jucătoare, prezente între cele mai valoroase 30 de tenismene ale lumii în ambele clasamente. Acestea sunt Barbora Strykova (loc 20 la simplu şi 7 la dublu), Ashleigh Barty (16 la simplu şi 15 la dublu), Kiki Bertens (17 la simplu şi 17 la dublu) şi Elise Mertens (15 la simplu şi 27 la dublu).
O victorie în sferturile de finală – meciul va avea loc miercuri după-amiază – îi va aduce Mihaelei un nou salt, urmând să ocupe locul 26 în lume la dublu. În ceea ce o priveşte pe Irina Begu, aceasta va reuşi, cu punctele acumulate, să urce pentru prima dată în Top 20 la dublu.
Buzărnescu şi Begu sunt singurele reprezentante ale României rămase în cursă la Wimbledon 2018.