Mihai Leu, lăsat de medici să bea un pahar de şampanie

6 februarie 2015 22:19   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Fostul campion mondial de box, Mihai Leu (46 de ani) a fost sufletul petrecerii, miercuri seară, într-un club din Centrul Vechi al Capitalei, unde a sărbătorit-o pe soţia sa, Anna, care a împlinit 48 de ani.

Operat în decembrie de cancer la colon, Mihai face acum chimioterapie la Viena, dar asta nu l-a împiedicat să ciocnească un pahar de şampanie fină, miercuri seară, într-un club de fiţe din Centrul Vechi, de ziua nevestei. Fostul boxer s-a distrat toată seara, a mâncat o salată, după regimul recomandat de medici şi, la aducerea tortului de ciocolată a ciocnit şi un pahar de şampanie, bineînţeles tot cu voia acestora.

Cheful a ţinut până după miezul nopţii şi, pentru că la un moment dat curentul a picat, invitaţii au petrecut într-un cadru romantic la lumina lumânărilor. Mihai Leu a cunoscut-o pe soţia sa Anna, care este italiancă, în Germania, ei urmând să sărbătorească la sfârştul acestei luni 24 ani de căsnicie.

“Anna s-a dovedit a fi foarte devotată. A dormit toată perioada cât am fost în spital, pe fotoliu, lângă mine. Noi ne-am înţeles bine mereu, ne iubim şi acum, suntem împreună de peste 20 de ani. De când am văzut-o prima oară am ştiu că va fi jumătatea mea”, a declarat Leu, într-un interviu pentru Click!

În noiembrie anul trecut, Mihai Leu, care împlineşte pe 13 februarie 47 de ani, a fost diagnosticat cu cancer de colon. Sportivul s-a operat în luna decembrie, iar recuperarea decurge bine.

Mai multe