Miracolul Halep e în semifinale! A revenit de 3-6, 1-5 şi a învins-o pe Svitolina
Simona Halep a avut, aşa cum ne aşteptam, cel mai greu meci al său la această ediţie de Roland Garros şi a fost la o minge de eliminare, dar a revenit fantastic şi a câştigat în trei seturi.
Constănţeanca a început crispat, cu mâna moale, iar Elina Svitolina a venit ca un tăvălug peste ea cu lovituri puternice şi cu un joc foarte energic, variat şi fără greşeli neforţate. Halep n-a avut răspuns şi a cedat primul set clar, cele trei game-uri fiind mai mult pentru impresia artistică. Şi al doilea set s-a jucat de pe aceleaşi coordonate, ucraineanca părând de necombătut. S-a dus repede la 5-1 şi deja ne gândeam că am pierdut din nou o şansă imensă pentru câştigarea unui mare şlem. Halep s-a eliberat însă de presiune şi a început şi ea să lovească mai tare, dându-şi seama că nu mai are pentru ce să-şi conserve energia.
Svitolina a avut minge de meci în tie-break
A revenit la 6-5 şi putea să închidă setul acolo, dar Svitolina a împins totul în tie-break. Şi acolo s-a mers cap la cap, iar ucraineanca a avut chiar minge de meci. Halep a salvat şi s-a impus apoi cu 8-6, iar decisivul a fost floare la ureche. Svitolina n-a putut să-şi mute mintea de la şansa imensă irosită şi a capotat mental, dar şi fizic. Halep a profitat şi a măturat cu ea pe jos: scor 6-0, în doar 23 de minute. Scăpaţi din iad, românii nu se mai gândesc acum decât la trofeu. Asta deşi în semifinale Halep o va întâlni pe Kristina Pliskova, numărul 3 WTA şi o jucătoare cu care nu s-a simţit niciodată bine. Totuşi, cehoaica n-ar trebui să aibă argumente pe zgură şi sperăm că visul nu va mai putea fi frânt de nimeni, odată scăpaţi din chingile Svitolinei.