Moartea loveşte iar la raliu

2 ianuarie 2012 15:37   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Chiar în prima probă specială din acest an, desfăşurată pe un traseu de peste 800 de kilometri, între Mar del Plata şi San Lorenzo de la Pampa, motociclistul Jorge Boero şi-a pierdut viaţa în urma unei căzături.

El a suferit un stop cardiac, iar medicii, deşi au sosit cât se putea de repede (cinci minute, în condiţiile în care el se afla într-o zonă de dune), n-au mai putut face nimic pentru a-l salva.

În vârstă de 38 de ani, argentinianul lasă în urmă o soţie şi o fată de doi ani.

El se afla la a doua participare la Dakar - anul trecut, în cursul etapei cu numărul 6, a suferit de asemenea o căzătură, fiind nevoit să abandoneze (a aşteptat opt ore pentru a fi dus la spital).

Că Boero era urmărit de ghinion o dovedeşte şi faptul că accidentul în urma căruia a murit s-a produs cu doar doi kilometri înainte de finalul probei speciale, cea în care se face cronometrarea şi care contează în clasament.

În raliul-raid nu şi-au pierdut viaţa doar concurenţi, ci şi spectatori, organizatori, componenţi ai echipelor de asistenţă tehnică, ziarşti, spectatori...

Dintre cele 60 de victime, 33 sunt competitori, nouă copii (au murit loviţi de vehiculele care traversau localităţi) şi şapte ziarişti.

La 14 ianuarie 1986, însuşi creatorul raliului-raid Dakar, Thierry Sabine, şi-a pierdut viaţa într-un accident de elicopter. 

În elicopterul prăbuşit în Mali ar fi trebuit să urce, invitată de Sabine, şi fosta jucătoare de tenis Mariana Simionescu, însă ea s-a răzgândit în ultimul moment.

Mani Gyenes este pe locul 38 după prima etapă

Participanţi şi în acest an la cursa infernală din America de Sud, la moto, Mani Gyenes şi Marcel Butuza au terminat prima etapă pe locurile 38, respectiv 118.

Câştigător la clasa "Maraton" în 2011, sătmăreanul a avut o întârziere de 5 minute şi 32 de secunde faţă de primul lider al cursei, chilianul Francisco Lopez. Butuza, în schimb, a sosit pe 118, la aproape un sfert de oră de învingător.

Mai multe