"Monica Niculescu e un geniu"

5 iulie 2015 19:19   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Monica Niculescu a reușit în acest sezon să-și egaleze cea mai bună performanță atinsă în carieră la Wimbledon, calificarea în optimi. Românca va juca luni (6 iulie) cu Timea Bacsinszky, locul 15 WTA, care n-a reușit niciodată să învingă o tenismenă din țara noastră.

Monica Niculescu este singura româncă prezentă în proba de simplu în a doua săptămână a turneului de Grand Slam de la Wimbledon. Românca a învins-o în turul trei pe Karolyna Pliskova, iar luni va încerca accederea în sferturi, contra Timeei Bacsinszky, din Elveția.

Evoluția din primele meciuri ale Monicăi nu a rămas fără comentarii, unul dintre cei mai mari tenismeni ai lumii, Mats Wilander, fost lider ATP, acum specialistul Eurosport, a avut numai cuvinte de laudă la adresa ei.

"Eşti un geniu. Forehandul slice este o lovitură frumoasă pe care o ai. Şi cred că acest lucru îţi dă un avantaj, felul în care foloseşti forehandul şi cum îl înţelegi, îţi dă avantajul că nimeni nu mai joacă la fel ca tine. Toate fetele care te au adversar îşi spun «joc cu Monica, ce va face, ce lovitură va mai folosi», iar în jocul fetelor este destul de rar întâlnit astăzi un stil atipic ca al tău, pentru că toate joacă la fel, lovesc mingea foarte bine din toate poziţiile, iar forehandul lor este la fel cu backhandul, plat, nu te surprinde", i-a spus Wilander Monicăi, în timpul unui interviu. 

Românca, locul 48 în ierarhia mondială, a fost extrem de modestă, dar a dezvăluit care crede ea că este secretul evoluțiilor bune avute pe iarba londoneză: ”Mental sunt foarte puternică. Am încredere în mine și în loviturile mele. În plus, fizic stau foarte bine, jocul meu de picioare este la cel mai inalt nivel”.

Mai multe