Monica Niculescu și Irina Begu au plâns la conferința de presă

22 aprilie 2019 18:36   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Înfrângerea dramatică suferită în fața Franței, în semifinalele Fed Cup, a lăsat urme adânci în sufletele jucătoarelor noastre. Irina Begu și Monica Niculescu nu și-au putut ascunde lacrimile la întâlnirea cu ziariștii. Din păcate, Simona Halep a lipsit de la conferință.

"Îmi pare rău. Au fost doar câteva puncte diferenţă. Acele puncte le-am luat noi la Ostrava, acum nu am mai putut. Eu m-am simţit bine în teren, am simţit că nivelul meu a crescut în setul 3. Îi mulţumesc Simonei pentru ce a făcut, a luptat cu sufletul, era obosită, dar şi-a dorit foarte mult. Suporterii au fost extraordinari, am încercat să mă încarc cu energia lor cât am putut. Îmi pare rău, sunt dezamăgită şi nu pot sa zic decât că se poate. Adică ne dorim să câştigăm acea cupă şi nu o să ne dăm bătuţi. Am fost foarte aproape. Nu vă daţi seama cât de aproape, şi îmi pare rău că nu s-a putut. Îmi pare rău că nu am putut mai mult. Nu am ajutat-o pe Simona mai mult. Nu au mai fost mingile alea ca la Ostrava să mă arunc, poate au avut şi ele noroc, au dat foarte multe tuşe. Mi-a sărit de 2-3 ori rău. Ce să zic? E zgură şi a sărit rău de multe ori. Asta e, ce să zic. Mulţumim suporterilor. Au fost extraordinari weekend-ul ăsta. Cred că nu mai au voce. Le mulţumim. Şi Simonei şi echipei, au crezut în noi...”, a declarat Monica Niculescu. Accidentată și cu lacrimi în ochi, Irina Begu a spus: ”În momentul de faţă sunt foarte dezamăgită că nu mi-am putut ajuta echipa. Era un punct pe care trebuia sa îl iau. Ce putem spune? Doar că îi mulţumim Simonei în primul rând pentru dăruirea ei”.

Căpitanul nejucător al echipei noastre, Florin Segărceanu, a declarat: ”A fost un vis frumos pentru noi, nu s-a terminat, am avut o semifinală cu Franţa, un eveniment cum eu nu am trăit încă. Le mulţumesc fetelor pentru cum s-au dăruit. Nu avem ce să facem decât să ne încărcăm bateriile, eu mă rog pentru fete să avem un sezon bun şi să o luăm de la capăt la anul”, a spus tehnicianul.

Mai multe