Motivul pentru care rivalul lui David Popovici a venit în România: „Momentul ăsta nu a apărut din senin!”

2 iulie 2026 20:49

David Popovici și-a surprins fanii după ce a apărut într-o fotografie alături de unul dintre cei mai importanți rivali ai săi din natația mondială. Înotătorul chinez Pan Zhanle a ajuns la București, unde urmează, împreună cu sportivul român, un program de pregătire coordonat de Dragoș Lucan, preparatorul fizic al lui David Popovici, legitimat în prezent la Dinamo.

Foto: Facebook

Cei doi campioni au fost fotografiați împreună la clinica KinetoFit, iar imaginea a fost publicată pe pagina oficială de Facebook a centrului de recuperare și pregătire fizică.

David Popovici: „Avem foarte multe de învățat unul de la celălalt”

După revenirea de la competiția Settecoli de la Roma, David Popovici a vorbit despre relația pe care o are cu Pan Zhanle. Sportivul român a explicat că cei doi sunt prieteni și că ideea unui cantonament comun i s-a părut una foarte interesantă.

La întrecerea din capitala Italiei, David Popovici a cucerit două medalii de aur, în probele de 100 și 200 de metri liber. Românul a încheiat cursa de 100 de metri cu timpul de 47,25 secunde, iar pe cea de 200 de metri în 1:44,48.

Referindu-se la colaborarea cu înotătorul chinez, Popovici a declarat:

„Da, suntem prieteni. E un băiat foarte ok, cu o echipă foarte ok, foarte bună. Când a venit propunerea de cantonament din partea lor mi s-a părut foarte interesantă. E clar că am foarte multe de învățat de la el, și el, presupun, multe de la mine. De ce să nu ne pregătim pentru o scurtă perioadă împreună și să fim mai buni?

Ideea e să ne simțim bine și să avem un cantonament potrivit și să nu uităm că munca și antrenamentul sunt cele pentru care au bătut jumătate de glob să vină până aici. Dacă ne permite timpul îi voi arăta și Bucureștiul!”

Ce mesaj a transmis clinica unde se pregătesc cei doi campioni

Imaginea cu David Popovici, Pan Zhanle și Dragoș Lucan a fost însoțită de un mesaj publicat pe pagina de Facebook a clinicii KinetoFit.

Reprezentanții centrului au subliniat faptul că cei doi înotători domină în prezent probele de sprint la nivel mondial și că alegerea aceleiași baze de pregătire reprezintă o confirmare a muncii depuse în ultimii ani.

„David Popovici și Pan Zhanle, la KinetoFit. Cei mai rapizi doi înotători din lume la liber își fac o parte din pregătire la noi. David Popovici și Pan Zhanle sunt rivali în bazin și dețin, împreună, tot ce contează în sprintul mondial: titluri olimpice, titluri mondiale, recorduri ale lumii. În perioada asta, amândoi lucrează sub același acoperiș, la KinetoFit.

Pentru noi, momentul ăsta nu a apărut din senin. Sunt 8 ani în care am construit o echipă și un mod de a lucra care să fie la nivelul sportivilor de top. Când doi campioni de calibrul ăsta aleg același loc pentru pregătire, e semnul că direcția a fost cea bună!”, au transmis reprezentanții clinicii.

Pan Zhanle este unul dintre cei mai valoroși înotători ai momentului. Sportivul chinez este actualul deținător al recordului mondial în proba de 100 de metri liber, după ce a stabilit timpul de 46,40 secunde la Jocurile Olimpice de la Paris, pe 31 iulie 2024.

Mai multe