Nadal-Murray,duelul zilei la Wimbledon!

2 iulie 2010 8:59   Alte sporturi
Ultima actualizare:

După ce britanicii au visat în zadar timp de aproape un deceniu că Tim Henmann poate rupe blestemul şi se poate impune la Wimbledon, acum speranţele lor au renăscut. Frederick John Perry este ultimul britanic care a reuşit să câştige titlul pe teren propriu....în 1936.

În 2008, Murray a fost aproape să dea marea lovitură, dar a fost oprit în semifinale chiar de Rafael Nadal (3-6, 2-6, 4-6) cel care avea atunci să câştige titlul după o finală memorabilă cu Roger Federer.

Anul acesta, duelul se anunţă cel puţin la fel de interesant. Murray l-a oprit pe Nadal în startul sezonului să îşi apere titlul la Australian Open şi se poate lăuda cu patru victorii în 11 partide contra spaniolului în cariera sa.

Nadal este favorit la casele de pariuri (1.5/1 faţă de 2.3/1 cât are scoţianul).

În cealaltă semifinală, cehul Thomas Berdych dă piept cu Novak Djokovici, sârbul încercând şi el calificarea în premieră în finala de la Wimbledon.

Deşi Nole conduce cu 2-0 la meciurile directe, bookmakeri au dat o cotă egală pentru cei doi adversari, victoria cehului contra lui Federer fiind un atu important în favoarea lui Berdych.

Arena Centrală, ora 15.00Semifinale simplu masculinTomas Berdych(Cehia)[12] vs. Novak Djokovic(Serbia)[3] Andy Murray(GBR)[4] vs. Rafael Nadal(ESP)[2]

Terenul I, ora 15.00Semifinale dublu feminin Elena Vesnina(Rusia) /Vera Zvonareva(Rusia) vs. Gisela Dulko(Argentina)[4] /Flavia Pennetta(Italia)[4]Semifinale dublu-mixt Lukas Dlouhy(Cehia)[9] /Iveta Benesova(Cehia)[9] vs. Leander Paes(India)[2] /Cara Black(Zimbabwe)[2] Marcelo Melo(Brazilia)[10] /Rennae Stubbs(Australia)[10] vs. Wesley Moodie(Africa de Sud)[11] /Lisa Raymond(SUA)[11]

Mai multe