Nadia Comăneci le transmite un mesaj tuturor românilor: ”Să ne spălăm foarte des şi foarte bine pe mâini!”
14 martie 2020 19:26
Alte sporturi
Ultima actualizare:
Supranumită ”Zeița de la Montreal”, Nadia Comăneci a postat un mesaj pe Twitter în care îi îndeamnă pe români să respecte recomandările autorităţilor cu privire la coronavirus. Mai exact, să se spele des pe mâini şi să evite locurile aglomerate.
Aflată în SUA, Nadia a precizat că fiecare persoană are o mare responsabilitate şi că virusul poate fi combătut “doar împreună”. Iată mesajul: “Acum este un moment extrem de important şi fiecare avem o mare responsabilitate faţă de noi, faţă de familie, faţă de cei dragi şi faţă de cei din jurul nostru. Să ne spălăm foarte des şi foarte bine pe mâini şi să evităm locurile aglomerate. Doar împreună putem combate acest virus. Vă doresc multă, multă sănătate”, a spus marea campioană a gimnasticii.