Nadia Podoroska, surpriza anului în tenisul mondial

7 octombrie 2020 11:42   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Actuala ediție a turneului de la Roland Garros este cea mai tristă din cauza coronavirusului, dar a scris câteva pagini importante în istoria tenisului în urma rezultatelor înregistrate. Cea mai recentă o are ca eroină pe argentinianca Nadia Podoroska.

În vârstă de 23 de ani, jucătoarea de origine ucraineană a venit la Paris cu speranța că va putea ajunge, pentru a doua oară în carieră, pe tabloul principal al unui Grand Slam. O mai făcuse în 2016, la US Open. Ei bine, după ce a trecut de calificări – acolo unde a jucat și contra româncei Jaqueline Cristian în turul secund (scor 6-0, 6-4) – ea s-a simțit atât de bine pe zgura pariziană că nu a mai putut fi oprită de nimeni. Fie că adversara ei a fost o jucătoare de Top 30, Yulia Putintseva, în turul secund, sau, în sferturi, o tenismenă de Top 10 mondial, Elina Svitolina. Ea le-a tratat pe toate la fel, adică le-a învins, ajungând, iată, în semifinale! Iar victoria cu 6-2, 6-4 obținută în fața ucrainencei a însemnat și intrarea în istorie, pentru că nimeni până acum nu a mai reușit să pornească din calificări și să ajungă în semifinalele feminine la Roland Garros. Adversară acolo îi va fi ”coșmarul” Simonei Halep, Iga Swiatek.

Chiar dacă acum toată lumea vorbește de Podoroska, adevărul este că doar fanii adevărați ai tenisului feminin auziseră de ea. Câștigătoare a 14 titluri ITF la simplu – ultimul, la Saint Malo, chiar înaintea startului de la Roland Garros – și a unui trofeu WTA de dublu, Podoroska părea reprezentata perfectă a jucătoarelor care nu pot trece niciodată de granița Top 100. Drept dovadă, până acum, cel mai bun loc ocupat era 130. Odată cu performanța de la Paris, și saltul în clasamentul WTA este imens: e sigură acum de poziția a 48-a, iar o calificare în finală ar aduce-o pe locul 31 în lume.

Mai multe