Naţionala de handbal, la 8 minute de fericire

16 decembrie 2014 21:09   Alte sporturi
Ultima actualizare:

A devenit deja o boală a handbalului feminin românesc să piardă puncte sau meciuri importante pe finalurile meciurilor.

La aceste Europene, ”reducerea turaţiei” din minutul 56 ne-a costat calificarea în semifinale.

Şi în meciul cu Danemarca şi în cel cu Ungaria, ultimele 4 minute au fost de coşmar. Contra danezelor, în faţa cărora am terminat la egalitate, 29-29, România conducea cu  27-26 în minutul 56. În minutul 58 aveau chiar 29-27, dar degeaba, căci în ultima secundă au fost egalate.

Contra Ungariei, scenariul a fost şi mai urât. În minutul 56 tricolorele conduceau cu 19-17, dar au fost învinse cu 19-20! Am pierdut alte două puncte, care, adunate acelui punct ratat copilăreşte cu danezele, ar fi făcut ca echipa noastră să aibă acum 6 puncte şi să ocupe locul secund în grupă. Iar calificarea era o formalitate, căci adversara de azi (ora 17.00, în direct la TVR 2), Polonia e, teoretic, cea mai slabă din grupă. Aşa, din cauza celor 8 minute fatidice, româncele pot spera maximum la ocuparea poziţiei a treia în seria principală şi, deci, a luptării pentru ocuparea locului 5 în clasamentul final.

Clasament la zi

1. Norvegia    6p

2. Danemarca    5 p

3. Spania    4 p

4. Ungaria    4 p

5. România    3 p

6. Polonia    0 p

Clasamentul în min. 56

1. Norvegia    8 p

2. România    6 p

3. Danemarca    4 p

4. Spania    2 p

5. Ungaria    2 p

6. Polonia    0 p

Mai multe