Naționala feminină de handbal a României joacă în Spania
Reprezentativa de handbal a României s-a reunit după o lună de vacanță și va pleca la Castellon, unde pe 10 și pe 11 iulie va disputa două partide de pregătire în compania Spaniei, echipă calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Ce mică e vacanța mare! După doar o lună de relaxare, fetele din naționala de handbal a României s-au întors din nou la treabă! De această dată într-o formula nouă, cu multe jucătoare tinere, unele dintre ele convocate pentru prima data la lot. Scopul selecționerului Adi Vasile este unul precis!
“Vreau ca întâlnirile noastre să fie constante, pentru că îmi doresc ca mesajele pe care le transmitem să aibă o oarecare continuitate, să fie în mintea fetelor. Îmi doresc să căpătăm mai multă experiență de a juca împreună, pentru că avem o echipă tânără cu multe fete care sunt la nivelul în care își doresc să facă pasul către fazele finale ale turneelor. Mai este și ocazia de a vedea fete tinere, fete care nu sunt atât de obișnuite cu echipa națională” a declarat Adrian Vasile, selecționerul echipei naționale feminine de handbal.
Handbalistele vor disputa două amicale în compania Spaniei, la Castellon, pe 10 și pe 11 iulie, iar selecționerul a vrut să le vadă la lucru și pe tinerele jucătoare, așa că veteranele din lot au rămas acasă. „De la început a fost o acțiune pentru jucătoarele tinere, cu mai puțină experiență și rutină la nivel internațional pentru echipa națională, astfel încât lor să le dăm mai multă atenție și mai multă responsabilitate. Apoi, pe măsură ce înaintăm pe parcursul anului, vor reveni și jucătoarele mai experimentate”, spune selecționerul.
Selecționerul României a vorbit și despre absența de la prima reprezentativă a Cristinei Neagu. „Există un moment în care o ușiță se închide, altele se deschid. Pentru multe fete va fi un moment în care vor trebui să iasă la rampă să își asume mai multă responsabilitate. Dorința noastră este ca în 2021 să construim acest grup și mai puternic cu fiecare acțiune pe care o avem și ne dorim ca evident când se va face întoarcerea Cristinei, în 2022 să fim și mai puternici până atunci”, a mai spus el.
Cea mai scurtă vacanță
Cristina Laslo, jucătoare cu ștate vechi la echipa națională recunoaște că vacanța care tocmai s-a încheiat a fost cea mai scurtă din viața ei de sportivă, dar spune că nu îi pare rău. „Nu puteam să începem mai bine pregătirea decât la echipa națională, apoi ne întoarcem la echipele de club. Echipa Spaniei este în pregătire pentru Olimpiadă, noi din păcate, nu. Vom merge să jucăm două meciuri cu ele după scurte antrenamente de handbal și puține și sper să ne putem omogeniza puțin și să vedem unde suntem la momentul actual”, a declarat Cristina Laslo.
18 jucătoare au fost convocate la lot
Lotul național de senioare s-a reunit pe 6 iulie. Sosirea în țară este programată pe 12 iulie. Pentru aceste două confruntări, Adi Vasile a convocat la lot 18 jucătoare: Bianca Bazaliu, Daria Bucur, Daciana Hosu, Alina Ilie, Raluca Kelemen, Eva Kerekeș, Cristina Laslo, Andra Moroianu, Lorena Ostase, Anca Polocoșer, Andreea Popa, Nicoleta Safta, Sonia Seraficeanu, Elena Șerban, Alexandra Severin, Ana Maria Tănăsie, Sorina Tîrcă, Bianca Tiron.
În luna august, naționala va avea încă 5 zile de pregătire, următoarea acțiune fiind jocurile de calificare pentru Euro.