Naționala feminină de volei are două ”finale” în două zile la Europene
Pentru naționala feminină de volei a României urmează două meciuri cât două finale la Campionatul European. La Cluj-Napoca, tricolorele sunt obligate să învingă Finlanda (marți) și Ucraina (miercuri) pentru a se califica în optimile de finală.
Până acum, echipa antrenată de Luciano Pedulla a disputat trei meciuri, toate pierdute: 1-3 cu Turcia și Olanda și 0-3 cu Suedia. Culmea, seturile au fost obținute chiar împotriva celor mai puternice echipe din grupa D, găzduită de BTarena. Chiar dacă au zero puncte după primele trei partide, româncele se află în continuare în cursa de calificare în optimile de finală ale Campionatului European. Acolo vor ajunge primele patru echipe din clasamentul seriei. Deja se cunosc trei calificate: Turcia, Olanda și Suedia – primele două vor avea azi, de la ora 17.30, meciul direct -, iar a patra se va stabili dintre România, Ucraina și Finlanda. Cum primul criteriu de departajare este numărul de victorii, înseamnă că tricolorele stau la mâna lor. Adică dacă vor obține două victorii, indiferent de scor, se vor califica în fața următoare. Prima partidă va avea loc marți seară, de la ora 20.30, contra finlandezelor, iar cea de-a doua miercuri, tot de la aceeași oră, împotriva Ucrainei.