NBA: Knicks, primul transfer de lux

6 iulie 2010 12:43   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Stoudemire era unul dintre cei mai râvniţi jucători liberi de contract, după superstarurile LeBron James şi Dwyane Wade şi va primi un salariu total de 99,7 milioane de dolari pe cinci ani.

Mutarea celor de la Knicks este şi de natură strategică, managerii echipei sperând ca acest transfer să fie un motiv în plus pentru convingerea lui LeBron James să joace din sezonul viitor în New York. LeBron şi l-a dorit pe Stoudemire la Cleveland pentru a doua jumătate a sezonului trecut, însă cei de la Cavaliers nu au reuşit să ducă tranzacţia la bun sfârşit în iarna acestui an.

„Mă simt extraordinar şi mă bucur că sunt un pionier în ceea ce priveşte sosirea mea la Knicks", care a declarat că a vorbit de mai multe ori cu James în ultimele săptămâni. „Cred că este încântat de această mutare a mea, pentru că probabil nimeni nu îşi dorea să fie cel care face primul pas. Sper doar ca acum să putem aduce alţi câţiva jucători de top pentru a închega o echipă competitivă", a mai spus Stoudemire pentru espn.com.

Stoudemire a jucat întreaga sa carieră pentru Phoenix unde a avut în fiecare sezon o medie de cel puţin 20 de puncte pe meci. El se va reîntâlni la New York cu Mike D'Antoni, antrenorul pentru care a jucat şi la echipa din Arizona, şi care a sosit în Big Apple acum două sezoane.

Mai multe