Ne-am calificat, deşi am luat bătaie: ETO Gyor – Oltchim 26-22

17 ianuarie 2010 16:52   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Oltchim Rm. Vâlcea a reuşit în mod dramatic câştigarea grupei C a Ligii Campionilor la handbal feminin, chiar dacă a fost învinsă duminică, în deplasare, de formaţia maghiară Györi AUDI ETO KC, cu scorul de 26-22 (16-8).

Unguroaicele nu reuşesc să înscrie pe finalul meciului, stabilind rezultatul final 26-22, acelaşi scor care a fost şi la Râmnicu Vâlcea.

Ionela Stanca marchează din nou pentru Oltchim, scorul devine 26-22.

Min. 59 Ramona Maier înscrie de la şapte metri, scor 26-21 pentru Gyor

Min. 57 Radu Voina cere Time-Out

Ionela Stanca marchează pe contraatac, 26-20 pentru ETO Gyor.

Maghiarele dau replica din nou, scorul devine 26-19

Min. 53 Ramona Maier înscrie de la şapte metri, 25-19 pentru Gyor

Brazilianca Amorim înscrie din nou, scor 25-18.

Ramona Maier reface diferenţa de şase goluri, scor 24-18

Amorim înscrie pentru Gyor, scor 24-17

Ionela Stanca înscrie şi obţine a doua eliminare pentru Gyor, scor 23-17.

Min. 48 Ramona Maier execută o lovitură de la şapte metri, scor 23-16

Unguroaicele înscriu din nou, scor 23-15

Ramona Maier trimite mingea în poartă de la şapte metri, scor 22-15

Verten înscrie din extremă, scorul devenind 22-14

Min. 45 Sabina Mayer o păcăleşte pe Tolnai, scor 21-14 pentru Gyor.

Vashchuk se ridică şi marchează din nou, scor 20-14

Min. 41 Olga Vashchuk înscrie pentru Oltchim, scorul devine 20-13

Gabriela Szucs este eliminată, iar Gorbicz înscrie din nou de la şapte metri, scor 20-12.

Iulia Puşcaşu marchează după un sprint spre poarta unguroaicelor, scor 19-12.

Ramona Maier scapă pe contraatac, însă Palinger este în formă şi apără spre disperarea echipei vâlcene

Min. 37 Aurelia Brădeanu reuşeşte tripla, scor 19-11.

Intrată în repriza a II-a, Talida Tolnai reuşeşte treia intervenţie, iar Oana Manea înscrie, scor 18-11 pentru Gyor.

Min 35. Valeria Beşe marchează pe contraatac, scor 18-10.

Aurelia Brădeanu o depăşeşte uşor pe Manea, înscriind din nou pentru Gyor, scorul devenind 18-9.

Min. 33 Oana Manea micşorează din diferenţă, scor 17-9.

Gorbicz înscrie primul gol al reprizei secunde, scor 17-8 pentru Gyor.

Prima repriză se încheie cu un scor favorabil pentru Gyor, 16-8.

Min 29. Oana Manea scapă singură cu portarul Palinger, însă nu reuşeşte să o păcălească.

Pidpalova înscrie pentru Oltchim, scorul devine 16-8

Min. 28 Fetele lui Voina nu reuşesc să trimită mingea în poartă, iar Verten marchează din nou, 16-7 pentru Gyor.

Unguroaicele înscriu din nou, 15-7 pentru Gyor.

Gorbicz o învinge din nou pe Ungureanu, 14-7 pentru Gyor.

Min. 25 Ramona Maier înscrie primul său gol al partidei, scorul fiind 13-7.

Gorbicz marchează din nou, 13-6 pentru unguroaice.

Min. 24 Time-out pentru Gyor

Gorbicz înscrie de la şapte metri, scorul devine 12-6.

Min. 20 Anastasia Pidpalova marchează din nou, 11-6.

Narcisa Lecuşanu ratează o aruncare de la şapte metri, iar unguroaicele înscriu pe contraatac, 11-5.

Steluţa Luca micşorează din diferenţă, 10-5 pentru campioana Ungariei.

Min. 18 Antrenorul Radu Voina cere Time-Out.

Aurelia Brădeanu spulberă apărarea oltchimului, scorul devinenind 10-4.

Verten înscrie din nou în inferioritate, scor 9-4 pentru Gyor

Ionela Stanca reuşeşte o boltă impresionantă, scor 8-4, reuşind să obţină şi o eliminare pentru maghiare.

Min. 14 Simona Spiridon marchează pentru Gyor, scor 8-3

Amorim o păcăleşte pe Ungureanu, scorul devine 7-3 pentru Gyor

Min. 12 Pidpalova înscrie pentru Oltchim, 6-3.

Maghiarele înscriu din nou, 6-2 pentru echipa din Ungaria.

Ionela Stanca reduce din diferenţă, scor 5-2

Min. 10 Unguroaicele se mobilizează exemplar în apărare, marcând de două ori, scorul fiind 5-1 pentru Gyor.

Gorbitz marchează din nou, 3-1.

Min. 7 narcisa Lecuşanu înscrie de la nouă metri, scorul devine 2-1.

Min. 3 Hornyak înscrie în superioritate, 2-0 pentru formaţia din Ungaria.

Anita Gorbycz o faultează pe Vizitiu şi este eliminată pentru două minute.

Min. 1 Gorbycz înscrie primul gol al meciului, 1-0 pentru Gyor.

A început partida. "Galacticele" au primul atac.

Deja calificată în grupele principale din Champions League, Oltchim Râmnicu Vâlcea doreşte să se menţină pe primul loc al grupei C din care face parte, sperând să obţină un rezultat pozitiv în deplasarea din Ungaria. Echipa olteană a câştigat partida din tur cu 26-22, iar pentru a trece în faza următoare a competiţiei de pe prima poziţie, campioana României nu trebuie să piardă la mai mult de trei goluri.

"'La Gyor avem doar trei variante: victorie, egal sau înfrângere la cel mult trei goluri diferenţă. Va fi un joc destul de crâncen, dar dacă ne calificăm de pe prima poziţie, avem şanse mai bune în faza următoare, unde ne dorim acolo să întâlnim norvegiencele de la Larvik HK, dar vrem să evităm pe Dinamo Volvograd, pentru că este o echipă foarte periculoasă'', a declarat Ioan Gavrilescu, preşedintele clubului Oltchim.

Itxaco a calificat-o pe Gyor

De partea cealaltă, formaţia maghiară a răsuflat uşurată ieri după ce Zvezda Zvenigorod, cealaltă echipă care spera la calificare, a pierdut pe terenul formaţiei Itxaco, scor 31-23. Echipa româncelor Aurelia Brădeanu şi Simona Spiridon va juca în Ungaria tot pentru primul loc, cu scopul de a avea acces la un adversar mai facil în grupele principale. În ultimele trei ediţii ale Ligii Campionilor, cele două echipe s-au întâlnit de cinci ori, trei dintre ele fiind câştigate de Oltchim. "Ne gândim doar la calificare, mi-aş dori o victorie la două goluri cu Oltchim. Cred că meciul se va decide în apărare" a declarat Anita Gorbicz, jucătoarea echipei din Ungaria.

Remontate după succesul din campionat în faţa ocupantei locului doi, HC Zalău, "galacticele" se gândesc numai la victorie. "Nu pornim cu gândul ca să pierdem la trei goluri. Ne gîndim doar la un nou succes", spune pivotul echipei vâlcene, Oana Manea.Pentru partida din această seară, antrenorul Radu Voina nu le va folosi la Gyor pe Cristina Neagu, Roxana Gatzel, Clara Vădineanu, Valentina Ardean Elisei, Rehina Şimkute, toate accidentate, dar nici pe Adina Fiera. Meciul ETO Gyor - Oltchim va fi arbitrat de slovenii Nenad Krstic şi Peter Ljubic.

În clasamentul grupei, Oltchim Râmnicu Vâlcea conduce cu 8 puncte, urmată de Gyor - 6, Zvezda Zvenigorod - 5, SD Itxako - 3 puncte. Formaţia de la Vâlcea îşi va afla următoarele adversare în Liga Campionilor marţi, la tragerea la sorţi de la Linz, Austria.

Mai multe