Niculescu - Bogdan, duel românesc în turul 2 al US Open. Sorana întâlneşte coşmarul lui Halep, Ostapenko

31 august 2017 10:22   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Puţină lume se gândea că în turul 2 al ultimului turneu de mare şlem al anului vom vorbi despre altcineva decât despre Simona Halep, dar iată că se întâmplă!

După ce Monica Niculescu a detonat o adevărată bombă eliminând-o în turul 1 pe franţuzoaica Kristina Mladenovic, favorta numărul 14, Ana Bogdan a furnizat şi ea o surpriză plăcută. Bucureşteanca a învins-o în trei seturi pe americanca Taylor Townsend, scor 6-4, 4-6, 6-3, şi a acces în manşa secundă. Acolo, culmea ironiei! Urmează meciul româncelor, Niculescu - Bogdan, azi, de la ora 19:30. Şi e culmea ironiei nu pentru că două dintre cele trei românce rămase în cmopetiţie vor trebui să joace între ele, ci pentru că s-a întâmplat la fel şi anul trecut, şi tot în turul al doilea! Atunci, Monica Niculescu a învins-o lejer pe Ana Bogdan, care venea din calificări, scor 6-1, 6-0.Vestea bună e însă că avem garantat o româncă în turul 3, care va da peste învingătoarea meciului Strycova - Brady, cu şanse reale de accedere în turul 4.

Cealaltă româncă rămasă în competiţie, Sorana Cîrstea, va juca şi ea, dar de la ora 18:00, în turul al doilea al US Open 2017, împotriva coşmarului Simonei Halep de la Roland Garros, letona Jelena Ostapenko.

Vă vom ţine la curent pe Click.ro cu desfăşurarea ambelor partide!

Mai multe