Ninsoarea, etern inamic pentru Timișoara Saracens

15 decembrie 2018 23:19   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Participantă în Challenge Cup, campioana României la rugby n-a putut disputa meciul cu Northampton (Anglia).

Programată astăzi, la ora 14.30, pe stadionul ”Dan Păltinișanu” din Timișoara, partida a fost anulată din cauză că suprafața de joc era afectată de ninsoarea abundentă. Mai mulți suporteri ai echipei bănățene au lucrat la arenă pentru îndepărtarea troienelor, însă efortul lor n-a fost suficient. EPCR, organizatoarea competiției, a dat un comunicat în care se precizează că arbitrul meciului, Joy Neville, a decis anularea fiindcă suprafața de joc era impracticabilă. Motiv pentru care Northampton s-a întors în Anglia. În ianuarie 2017, tot în Challenge Cup, Timișoara Saracens a pierdut la ”masa verde” meciul cu Stade Francais, tot fiindcă terenul era înghețat... De altfel, în urmă cu vreo 15 ani echipele de rugby din țara noastră n-au fost acceptate în competițiile continentale pe motiv că vremea din țara noastră nu permite disputarea de meciuri în lunile decembrie, ianuarie și februarie.

Mai multe