Novak Djokovic a devenit Stăpânul Mastersurilor, după victoria de la Cincinnati
Sârbul Novak Djokovic a scris o pagină de istorie în tenisul masculin, după ce a reușit să cucerească titlul de la Cincinnati.
Astfel, are în palmares acum toate cele 9 titluri de turnee Masters din calendar, ceea ce nu a mai reușit nimeni până acum.În finala turneului de la Cincinnati, Novak Djokovic l-a învins cu 6-4, 6-4 elveţianul Roger Federer, cucerind titlul din a șasea încercare. Federer, în schimb, a pierdut prima finală aici din 8 disputate. Pentru sârb, a fost cea de-a 31-a victorie într-un turneu Masters. El e depășit ca număr de succese în astfel de competiții doar de Rafael Nadal, care are 33 de titluri. Numai că el nu s-a impus niciodată la Miami și la Paris. În ceea ce-l privește pe Federer, acesta nu a câștigat niciodată trofeele la Roma și Monte Carlo, lucru normal, având în vedere că acestea se dispută pe zgură.