Novak Djokovic a reușit un record excepțional

30 august 2020 19:29   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Campion la turneul Western & Southern Open, care s-a desfăşurat în acest an la New York în loc de Cincinnati, sârbul Novak Djokovic a reușit să stabileasc un record care va fi foarte greu de egalat.

În finala de la New York, liderul clasamentul mondial l-a învins cu 1-6, 6-3, 6-4, pe canadianul Milos Raonic și a obținut al doilea titlu la acest turneu. Cu acest prilej, a intrat în istorie ca primul jucător care a reușit să ridice deasupra capului de cel puțin două ori trofeele tuturor celor 9 turnee Masters din circuitul mondial! El a ajuns acum la un total de 35 de titluri în acest gen de competiții, egalându-l în fruntea clasamentului pe spaniolul Rafael Nadal.

În afară de a stabili un nou record, sârbul a decis să înființeze un nou organism în tenis. El a demisionat din funcţia de preşedinte al Consiliul jucătorilor din cadrul ATP şi a înfiinţat o asociaţie a tenismenilor, Professional Tennis Players Association (PTPA), la care spaniolul Rafael Nadal şi elveţianul Roger Federer nu au aderat, pentru că ei susțin ideea unității în tenisul mondial, nu al separării puterilor, așa cum vrea sârbul.

Mai multe