Novak Djokovic l-a spulberat pe Lucas Pouille și joacă finala cu Rafael Nadal

25 ianuarie 2019 15:34   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Jucătorul sârb va susține duminică dimineața finala Australian Open contra lui Rafael Nadal. Practic se va reedita disputa pentru trofeu din 2012, când jucătorul din Serbia a triumfat (5-7, 6-4, 6-2, 6-7/5, 7-5) după 5 ore și 53 de minute de joc!

În semifinale, ieri, la Melbourne, Novak Djokovic l-a spulberat (6-0, 6-2, 6-2), într-o oră și 23 de minute, pe francezul Lucas Pouille, ocupant al locului 31 ATP. Rezultatul n-a surprins în contextul în care niciun jucător francez n-a mai izbutit să câștige în fața unui lider mondial de 19 ani. Mai ales că Pouille (24 de ani) a disputat și cea dintâi semifinală la un turneu de mare șlem. 

A fost cel de-al 20-lea meci consecutiv câștigat de sârb la turneele de Mare Șlem după cele de la Wimbledon 2018 (7) și US Open (7). Astfel liderul mondial va lupta pentru a obține al 7-lea titlu la simplu în primul turneu major al anului, el impunându-se în 2008, 2011, 2012, 2013, 2015 şi 2016. În finală, Djokovic îl va înfrunta pe ocupantul locului 2 mondial, spaniolul Rafael Nadal, care a trecut cu 6-2, 6-4, 6-0, în semifinale, de grecul Stefanos Tsitsipas (locul 15 ATP). Victorios la Melbourne în 2009, ibericul a pierdut apoi trei finale, în 2012, 2014 şi 2017. Totodată, finala din acest weekend va fi al 53-lea duel între Djokovic şi Nadal, liderul ATP câştigând 27 de ori.

Mai multe