Novak Djokovic s-a văzut cu sacii în căruță

31 octombrie 2020 13:37   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Cu toate că a pierdut în fața unui lucky-loser, la Viena, Novak Djokovic nu mai poate pierde poziția de lider mondial.

Suferit în sferturile  de finală ale turneului austriac, eșecul lui Novak Djokovic a surprins din (cel puțin) două motive. În primul rând, fiindcă s-a înregistrat în fața lui Lorenzo Sonego, jucător aflat pe locul 42 mondial, prezent pe tabloul principal ca lucky loser. Apoi, prin proporțiile scorului:  2-6, 1-6, în doar 68 de minute.După meci, italianul nu și-a putut ascunde satisfacția: “Cu siguranţă este cea mai mare victorie din viaţa mea. Novak este cel mai bun din lume. Am jucat astăzi atât de bine... Este incredibil”. De partea cealaltă, omul care nu pierduse un meci „întreg” în 2020 (a fost eliminat la US Open pentru un gest nesportiv) a explicat situația în felul următor: ”Este adevărat că a-mi asigura locul 1 mondial acum două zile (n.r. – după victoria cu Coric din turul 2) a avut un efect asupra mea. Am fost nevoit să vin aici pentru a-mi asigura acest loc”, a explicat Djokovic, care a mărturisit că este bine din punct de vedere al sănătății. Și că dorește să termine anul în forță, la Londra, acolo unde se va desfășura Masters-ul (15-22 noiembrie). 

Mai multe