Novak Djokovic va fi tată!
Aflat în plin proces de recuperare după o accidentare la încheietura mâinii drepte, tenismenul sârb Novak Djokovic (27 de ani) are mari motive de bucurie: va deveni tată în iarnă.
Fostul lider al clasamentului mondial şi-a anunţat fanii prin intermediul Internetului, chiar în timp ce se afla într-o vacanţă la Atena. Novak Djokovic este logodit din septembrie 2013 cu Jelena Ristic, o frumoasă sârboaică pe care a cunoscut-o în 2005, înainte ca el să devină celebritatea de azi. În vârstă de aproape 28 de ani - e născută la 17 iunie - Jelena este cea care se ocupă acum de cea mai importantă „afacere" a lui Nole: Fundaţia Novak Djokovic, care ajută copii fără posibilităţi.
Şi care, prin donaţiile primite de la personalităţi din lumea sportului, chiar aduce zâmbetul pe feţele a mii şi mii de copii din Serbia.
Având în vedere anunţul făcut de Djokovic, zvonurile care dădeau ca sigură nunta lui Nole şi a Jelenei în iulie, imediat după terminarea turneului de la Wimbledon, prind tot mai mult contur. Oricum, pentru ei nu ar fi nimic schimbat în relaţia lor, stând împreună la Monte Carlo, acolo unde au reşedinţa. Jelena este o prezenţă cunoscută în lumea tenisului, fiind alături de logodnicul ei la toate evenimentele importante din cariera lui.
Gemenele lui Federer, cele mai cunoscute în circuit
În lumea tenisului masculin există câţiva jucători activi ai căror copii sunt aproape la fel de celebri ca ei. Cele mai cunoscute sunt gemenele lui Roger Federer, Myla Rose şi Charlene Riva, în vârstă de aproape 5 ani. Ele sunt prezente în tribune cam la toate turneele importante. Acum, situaţia începe să se schimbe, căci Mirka, soţia lui Roger, e însărcinată în patru luni.