Novak Djokovici, vecin de bloc cu o româncă! Femeia l-a pozat pe ascuns!

11 aprilie 2016 11:04   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Sârbul Novak Djokovici este cel mai bun tenismen al lumii şi una dintre cele mai populare vedete din sport. Sârbul locuieşte la Monte Carlo, în acelaşi complex cu Mihaela Rădulescu, care nu a ratat ocazia să-l fotografieze pe Djokovici.

Djokovici va deveni primul tenismen din lume care va câştiga peste 100 de milioane de dolari din sportul alb. El stă de ani buni la Monte Carlo, unde impozitele sunt mai mici decât în Serbia şi unde este vecin cu vedetă tv Mihaela Rădulescu.

"Maşinile aparţin unor faimoşi jucători de tenis veniţi la turneul care începe astăzi în Monaco - Rolex Masters. Bicicleta şi domnul de pe ea... aparţin teoriei mele prin care reuşita supremă, în orice domeniu, ţine şi de modestie si de antrenament constant şi de ... relaxarea campionului, care are deja tot ce şi-a dorit - e numarul 1 mondial. Da, biciclistul e Novak Djokovic, întâmplător vecin cu mine în bloc.

Îmi daţi voie să concluzionez ceva ? Măcar pentru că am mai intervievat vreo 40 de cetăţeni de pe planetă, în colecţia mea , "Cei mai buni din lume" (câştigători de Nobel, Oscar, autori de bestseller-uri, campioni mondialí în varii sporturi etc). Cred că nu poţi deveni legenda, dacă nu rămâi om... Şi nu poţi fi la înălţime în domeniul tău, dacă nu rămâi cu picioarele pe pământ.... De pus pe gand, într-o duminică pe care v-o doresc castigatoare !", a postat ieri pe facebook Mihaela Rădulescu.

Mai multe