Obreja: "Diaconu a fost mai slab decât în primul meci"

12 decembrie 2009 5:11   Alte sporturi
Ultima actualizare:

"Adrian Diaconu a boxat mai slab ca în primul său meci cu Pascal. El nu a schimbat ritmul în momentul în care Pascal a avut probleme cu umărul. Nu am văzut loviturile acelea zvâcnite, a lipsit croşeul de stânga al lui Diaconu, au fost lovituri, dar ele ar fi trebuit dublate de loviturile la cap, care îi influenţează pe arbitri mai mult decât cele de la corp. Adrian a fost mult prea static, în timp ce Pascal a fost mult mai activ", a explicat Obreja în direct la TVR 1, post ce a transmis meciul dintre Diaconu şi Pascal.

Oficialul român a adăugat: "Pascal a fost mai bun, din toate punctele de vedere. Trebuie felicitat Adrian Diaconu pentru cariera sa, nu a făcut niciodată de râs România, un meci de titlu mondial cu un român nu se vede în fiecare zi".

Pugilistul român Adrian Diaconu a pierdut, sâmbătă, la puncte meciul pentru titlul mondial WBC la categoria semigrea, în faţa boxerului canadian Jean Pascal.

Cei trei arbitri judecători i-au dat decizia în unanimitate campionului mondial en-titre: 118-110, 117-111 şi 117-111.

Jean Pascal l-a învins la puncte pe Diaconu şi pe 20 iunie, într-un meci în care românul a pierdut titlul mondial, aceasta fiind partida revanşă.

Mai multe